Sfârșit tragic pentru un român care locuia în Spania. Acesta a fost lovit mortal cu o bară de metal și a fost lăsat să agonizeze în flăcările care i-au cuprins locuința. Poliția a arestat deja doi bărbați în acest caz, informează Las Provincias. Imigrantul român de 48 de ani locuia într-o colibă sărăcăcioasă în câmp, într-o zonă mărginașă a satului El Puig aflat la 15 km de Valencia. El și-a găsit sfârșitul departe de casă, omorât chiar de un compatriot de 22 de ani și un bulgar de 26. Aceștia i-au aplicat bărbatului de 48 de ani o lovitură mortală și i-au incendiat locuința în încercarea de a scăpa de cadavru.

Tragedia s-a petrecut la sfârșitul lunii iulie, iar Garda Civilă a rezolvat foarte repede cazul și a arestat doi suspecți care prin ordin judecătoresc au ajuns în închisoare.

Anunțuri
Anunțuri

Oficialii care au dat publicității aceste informații nu au precizat și care au fost motivele care i-au determinat pe cei doi să scape de bărbatul de 48 de ani. Cert este că problemele existente au culminat în dimineața zilei de 31 iulie 2016 cu un val de violență.

Conform informațiilor din dosar, cei doi tineri l-au lovit cu o țeavă de metal în cap, dar și peste alte zone ale corpului. Au decis apoi să scape de probe printr-un incendiu. La patru și jumătate dimineața flăcările au cuprins locuința victimei. Martorii care au sesizat ce se întâmplă au anunțat autoritățile. Garda Civilă a intervenit imediat, iar primii agenți ajunși la fața locului au găsit victima pe jos, în agonie, la opt metri de locul incendiului.

Echipa de intervenție a confirmat faptul că bărbatul încă mai avea puls, dar inima lui a încetat să mai bată chiar în timp ce primea îngrijiri medicale la fața locului.

Anunțuri

Autopsia a confirmat faptul că moartea omului nu a fost cauzată nici de flăcări și nici de fumul inahalat, ci de puternicele lovituri primite.

Cercetările făcute la fața locului au scos la iveală în apropiere de locul crimei și arma folosită în atacul asupra românului, iar în apropierea locuinței au fost găsiți și cei doi amici ai victimei. După ce au analizat toate dovezile găsite la locul faptei, investigatorii i-au arestat pe cei doi tineri pe 4 august 2016. Judecătorul i-a trimis deja după gratii și până când va fi determinat rolul avut de fiecare în comiterea crimei, cei doi sunt acuzați de crimă și incendiere. Conform unor surse apropiate anchetei citate de Las Provincias, ambii au antecedente penale de vătămare corporală. #Crima #imigranti #Romani în Spania