Peste 20 de muncitori români, care au fost forțați să trăiască în condiții mizere, înghesuiți într-o singură casă, au declarat poliției din Irlanda, stat membru al Uniunii Europene, că li s-a refuzat accesul la salariile pe care le primeau de către o bandă care le-a intermediat locurile de muncă. Pachetele salariale au fost plătite în conturi bancare de către angajatorul lor, dar, numerele de cont și codurile PIN erau în posesia membrilor bandei de infractori. 

Garda (poliția din Irlanda) a găsit, în urma unui raid, 23 muncitori într-o singură casă, după ce unul dintre ei a reușit să iasă din locuința din Castletown, Kilpatrick, o zonă rurală situată la 6 km de Navan, și a alertat un ofițer despre situația lor.

Anunțuri
Anunțuri

Ofițerii de poliție din orașul Navan au arestat șase presupuși membri ai unei bande de traficanți de ființe umane. Suspecții (trei bărbați, două femei cu vârste între 40 și 60 de ani și o fată în vârstă de 18 de ani) sunt, de asemenea, cetățeni români și au fost chestionați asupra presupusei sechestrări a grupului de 23 de muncitori, informează publicația independent.ie

Cei 23 de muncitori au fost încadrați în muncă de către o firmă din Irlanda, dar poliția a constatat că societatea nu a avut cunoștință de situația lor. Anchetele inițiale indică faptul că cele 23 de locuri de muncă au fost găsite prin intermediul unei agenții de recrutare. Ofițerii urmează să investigheze personalul agenției pentru a stabili ceea ce știau despre modalitățile de plată și de viață ale românilor. Între timp, cele 23 de victime au primit cazare temporară în două centre de primire aflate sub controlul Agenției de Integrare (RIA), după ce au primit îngrijire și asistență medicală imediată.

Anunțuri

Poliția a angajat un translator pentru a ajuta la intervievarea victimelor și a suspecților.

Operațiunea desfășurată de forțele de poliție a fost apreciat de către Edel McGinley, de la Centrul pentru Drepturile Migranților din Irlanda, cu sediul la Dublin, care a spus: "Din păcate, acesta este doar vârful icebergului. Credem că există sute de oameni în situații similare, în fiecare zi în Irlanda, care ajung victime ale sclaviei moderne.” Ea a spus că organizația din care face parte s-a ocupat de peste 200 de victime. Edel McGinley a mai precizat că într-unul dintre cazurile cu care s-a confruntat, un grup de muncitori din Europa de Est, care lucrau la o spălătorie auto primeau doar 5 € pe zi pentru a-și cumpăra alimente. #Uniunea Europeana #Romani de pretutindeni #Politie