Un şofer de #TIR din România a fost foarte aproape să provoace o tragedie pe o autostradă din Italia. Imaginile surprinse de camera de supraveghere a traficului a fost cea care l-a dat de gol pe imprudentul şofer care a fost denunţat poliţiei şi de ceilalţi participanţi la trafic.

Poliţia statală a încărcat imaginile surprinse pe Youtube şi apoi le-a postat pe site-ul propriu pentru a atrage atenţia şi altor participanţi la trafic asupra pericolului la care se expun şi îi expun şi pe ceilalţi în momentul în care fac astfel de manevre riscante. În imaginile postate se poate vedea cum un şofer de #camion, în lungime de 18 metri, a făcut o întoarcere de 180 de grade pentru că, cel mai probabi, greşise drumul.

Anunțuri
Anunțuri

Filmarea realizată pe autostrada ce leagă Spezia de Parma, în apropiere de Pontremoli, arată cum TIR-ul opreşte pe partea dreaptă a celor două benzi de circulaţie în dreptul unei deschizături din spaţiul verde ce separă cele două sensuri de mers. După mai multe manevre care aduc mastodontul în poziţia în care să se poată strecura prin spaţiul lăsat liber, acesta trece peste cele două benzi ale sensului de mers şi intră prin mica "portiţă" pentru a întoarce TIR-ul. Ajuns pe celălalt sens de mers acesta se asigură, aşteptând să treacă maşinile şi apoi întoarce camionul. În imagini se văd mai mulţi şoferi care au fost nevoiţi să încetinească pentru a nu se tampona de camion.

Manevra a durat câteva minute, timp suficient pentru ca şoferii aflaţi în trafic să-l denunţe pe conducătorul auto ce s-a dovedit a fi de origine română, poliţiştii oprindu-l la scurt timp după imprudenta manevră.

Anunțuri

Deşi acesta nu a recunoscut cele întâmplate, cercetările realizate asupra "cutiei negre" a camionului şi imaginile surprinse au fost fără putere de tăgadă, astfel că şoferul a fost amendat cu 8.000 de euro pentru punerea în pericol a siguranţei traficului, începându-se totodată procedura de retragere a licenţei. În plus, camionul a fost indisponibilizat şi timp de trei luni acesta nu va mai putea circula pe drumurile publice #romani in Italia