Alcoolul și viteza au făcut alte două victime în rândul românilor din Italia, iar pe tânărul responsabil de această tragedie l-au trimis direct în arest pentru omucidere. Andrei Nicolae, în vârstă de numai 20 de ani, este din România, dar locuiește în Crispiano, informează La Voce di Manduria. El se se afla la volanul mașinii, iar rezultatele testelor arată că era băut în momentul tragediei. Alături de el se aflau în autoturism alți trei români, dintre care doi au murit.

Printre ei și iubita sa minoră, Florina Neagu în vârstă de numai 17 ani care locuia în Grottaglie. Cealaltă victimă e un tânăr de 24 de ani. Victor Apostulescu trăia în aceeași localitate cu șoferul autoturismului.

Anunțuri
Anunțuri

Sora lui, Elisabeta Apostulescu a ajuns în stare gravă la Spitalul Santissima Annunziata din Taranto și se află la Reanimare. Tot acolo a ajuns și șoferul, arestat sub acuzația de omucidere.

Grupul de prieteni se afla într-un Alfa Romeo condus de Andrei Nicolae. Pe un drum drept între Crispiano și Montemesola tânărul a pierdut controlul volanului, cel mai probabil din cauza vitezei excesive și a efectelor alcoolului. Mașina s-a rostogolit de mai multe ori înainte de a se opri într-o livadă de măslini după ce a zburat peste zidul care împrejmuia așezarea rurală. În teribilul impact, mașina a fost pur și simplu strivită de copaci, doi dintre ocupați fiind prinși între fiarele contorsionate. Ceilalți doi au fost aruncați în afara autoturismului. Este vorba despre tânăra care se luptă acum pentru viața ei la #Spital, dar și fratele ei, care din nefericire a fost prins sub roțile mașinii.

Anunțuri

Înăuntru au rămas șoferul care a fost arestat și iubita sa care și-a pierdut viața în #Accident.

Primii salvatori ajunși la fața locului s-au confruntat cu scene de groază. Mașina era de nerecunoscut, la fel și trupurile celor doi tineri care și-au pierdut viața pe loc. A fost nevoie de intervenția echipajelor de la descarcerare pentru a-i putea scoate dintre fiarele contorsionate pe cei doi tineri rămași captivi. Două ambulanțe i-au dus la spital pe cei doi rămași în viață, în timp ce un medic s-a întors la fața locului pentru a întocmi certificatele de deces. Întrucât minora de 17 ani nu avea documente asupra ei, ea nu a fost identificată decât după câteva ore. Familia tânărului de 24 de ani care a murit în accident se află în România și a fost deja anunțată de carabinieri. Șoferul a fost plasat în arest chiar pe patul de spital. #romani in Italia