Noul premier britanic Theresa May crede că a găsit soluţia de combatere a migraţiei, astfel că pregăteşte un set dur de măsuri împotriva vizelor pentru studenţi. Această măsură va fi luată pentru că, în opinia noului premier, accederea în universităţile din Regatul Unit reprezintă o cale foarte facilă prin care migranţii îşi găsesc un rost în Marea Britanie, mulţi dintre aceştia rămânând pe tărâm britanic după terminarea studiilor. Anunţul Theresei May vine la scurtă vreme după ce Ministerul Educaţiei anunţa că studenţii europeni sunt în continuare bineveniţi şi aşteptaţi în Regat.

Ideea premierului britanic se bazează probabil pe experienţele anterioare şi asta pentru că în perioada cât a deţinut portofoliul Internelor, May a luat mai multe măsuri care în final au dus la închiderea colegiilor "false".

Anunțuri
Anunțuri

Prim-ministrul a susţinut, potrivit The Telegraph, citat de euractiv.ro, cerinţele de restricţionare a vizelor pentru studenţi, fiind de părere că învăţământul superior britanic ar trebui "deschis" doar celor cu adevărat buni.

În prezent Guvernul May susţine cu tărie limitarea numărului de studenţi internaţionali, fiind de părere că acesta este un mijloc foarte bun de a reduce numărul migranţilor din #Marea Britanie. Printre opţiunile pe care Theresa May le are şi se pare că le va lua în calcul se află limitarea numărului persoanelor care vin în Regat pentru a urma aşa-numitele cursuri "Mickey Mouse", organizate de instituţii de învăţământ cu rang scăzut, dar şi interzicerea cursurilor de marketing pentru că aceştia îi învaţă pe studenţi cum şi ce trebuie să facă pentru a-şi găsi un loc de muncă în Marea Britanie.

Anunțuri

În plus, vor fi luate orice măsuri vor fi considerate necesare Guvernul May dorind să se asigure astfel că după terminarea studiilor, străinii se vor întoarce în ţările lor de origine şi nu vor mai îngroşa numărul imigranţilor. Potrivit unor estimări ale Ministerului de Interne, din cinci studenţi unul rămâne sigur pe teritoriul britanic, continuând să trăiască în Regat şi după încheierea studiilor. Toate aceste măsuri au ca obiectiv pe termen lung reducerea numărului migranţilor sub 100.000. #romani in UK #Studenti