O organizație de infractori a fost destructurată în urma unei operațiuni organizate de Garda de Finanțe din Foggia. Trei persoane dintre care, doi italieni și un bărbat de cetățenie română, au fost arestate sub acuzația  de sclavie și exploatare a muncii, relatează gazetaromânească.com. Persoanele exploatate de cei trei bărbați erau subplătite și obligate să trăiască în condiții inumane.

Organizația era foarte bine structurată, începând de la la recrutorul de personal, contabilul,până  la managerul de lucrări. Infractorii sunt italianul Fausto Saracino, în vârstă de 54 de ani, fiica sa Francesca, de 28 de ani și românul Cornel Ion, de 45 de ani, care avea rolul de  artrage forța de muncă din România.

Anunțuri
Anunțuri

Italianul avea funcția de director și fiica sa se ocupa de contabilitate. Cei trei sunt sub supravegherea poliției încă din noiembrie 2015, iar probele incriminatorii sunt înregistrări video, interceptări telefonice și filmările, prin intermediul cărora anchetatorii au descoperit organizația.

Muncitorii, în număr de 25,  locuiau într-o clădire fără cea mai mică condiție de igienă. Încăperea în care erau cazați avea 40 de mp. Printre  persoanele exploatate se aflau și șase femei. Lucrătorii trebuiau să plătească pentru cazare câte 60 de euro  lunar. Aceștia munceau 16 ore pe zi, în agricultură, la restaurante sau ca îngrijitori ai persoanelor în vârstă.Cei trei membri ai organizației infracționale au fost arestați și riscă să petreacă în spatele gratiilor de la 5 la 8 ani. Imobilul în care locuiau muncitorii și patru furgonete folosite la transportarea acestora, au fost puse sub sechestru preventiv.

Anunțuri

Societatea prin care se angajau muncitorii se numește "SOS Fausto SRL" și este înregistrată în Craiova. Firma își promova ofertele de muncă prin "postere" unde erau menționate și numere de telefon.În ordonanța judecătorului de instrucție, Carmen Corvino, se precizează că Francesca Saracino era responsabilă de "încheierea socotelilor". Mai mult, femeia a recunoscut, într-o conversație telefonică interceptată de anchetatori, că își iubește munca.

  #romani in Italia #Violenta