Marea Britanie se situează pe prima poziție într-un clasament al imigranților din Uniunea Europeană, însă în timp ce românii, bulgarii, polonezii și alți cetățeni veniți în Regatul Unit sunt considerați ”imigranți”, englezii sunt ”expați” atunci când vine vorba de controversata problemă a migrației. Dacă la aceasta mai adăugăm și faptul că în țări ale Uniunii Europene sunt peste 30.000 de britanici care trăiesc din ajutoare sociale, avem imaginea exactă a ipocriziei englezilor care au votat pentru Brexit având ca principale teme de campanie exact aceste două subiecte, imigrația și beneficiile sociale de care ”se bucură” europenii sosiți în Regat.

Anunțuri
Anunțuri

Imigrant sau expat? Aceeași Mărie dar cu altă pălărie

După votul care a decis că #Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, Huffington Post a dat publicității o statistică cu privire la emigrația în Europa și ... surpriză! Pe primul loc, ca număr de imigranți între toate statele europene, se situează Marea Britanie, aproape 4,9 milioane dintre cetățenii Regatului trăind în afara granițelor țării. ActiveNews consemnează că unul dintre contributorii la blogul Huffington Post scrie, ironic, despre faptul că ”aceștia nu sunt considerați imigranți ci expați, un cuvânt care are cu totul alte conotații, dar care în esență înseamnă exact același lucru”.

Potrivit datelor Organizației Națiunilor Unite, britanicii sunt urmați în acest clasament de Polonia cu 4,4 milioane de locuitori care trăiesc peste granițe, Germania cu 4 milioane și România, țară din care 3,4 milioane de oameni au ales să ia drumul pribegiei, în căutarea unei vieți mai bune.

Anunțuri

Zeci de mii de britanici trăiesc din ajutoarele sociale primite în alte state ale Uniunii Europene

Campania taberei LEAVE pentru părăsirea Uniunii Europene de către Marea Britanie s-a axat în mare parte pe faptul că est-europenii, românii și bulgarii, dar nu numai ei, vin în Regatul Unit pentru a trândăvi și a trăi pe banii englezilor muncitori, sperând să poată beneficia de sistemul ”îndestulător” al ajutoarelor sociale. În realitate, însă, zeci de mii de britanici stau cu mâna întinsă lună de lună și asta o spune unul dintre cele mai prestigioase cotidiene britanice, The Guardian.

În urmă cu aproximativ un an, The Guardian dezvăluia într-o anchetă că sunt peste 30.000 de britanici în țări ale Uniunii Europene care trăiesc din mila statului de adopție. Cei mai mulți dintre ei făceau acest lucru în Germania, Spania și Franța, sumele primite de aceștia fiind mult mai mari decât cele primite de cetățenii statelor respective în Marea Britanie. De exemplu, în cazul Germaniei, englezii care primesc ajutoare sociale în țara Angelei Merkel erau de patru ori mai mulți decât nemții care trăiau din mila statului în Marea Britanie, în timp ce raportul cu irlandezii era și mai mare, 1 la 5. Aceeași situație se înregistra și în cazul sumelor primite drept șomaj.

Anunțuri

De exemplu, un francez din Regat primește de trei ori mai puțini bani decât un englez din Franța.

Imigranții din Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Luxemburg și Suedia, în Marea Britanie, totalizau puțin peste 8,700 în timp ce locuitorii britanici care primeau ajutor de șomaj în aceste țări, trecea de 23.000. #Uniunea Europeana #imigranti