Portalul de știri MSN News a dat publicității primul raport cu informațiile preluate de la Agenția France Presse, care se cunosc până acum despre cumplitul atac din orașul francez Nisa, produs chiar de Ziua Națională a Franței și despre care președintele francez Francois Hollande a declarat că este un act de terorism "de necontestat".

Cum s-a desfășurat atacul?

Un camion alb de 19 tone s-a năpustit asupra mulțimii în jurul orei 11:00 (21:00 GMT), joi seara, în timp ce sute de oameni erau adunați pe malul mării la Nisa, pe ”Promenade des Anglais”, pentru a viziona focurile de artificii ce marcau ziua națională a Franței. Christian Estrosi, președintele regiunii locale Provence-Alpi-Coasta de Azur, a declarat că șoferul a tras cu un pistol de mai multe ori înainte de a fi împușcat mortal de către forțele de poliție.

Anunțuri
Anunțuri

O sursă apropiată anchetei a declarat că la percheziția camionului s-a găsit o grenadă "nefuncțională", precum și "câteva arme false".

Ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve a declarat reporterilor că spectatorii care tocmai asistaseră la focul de artificii, au fost uciși după ce camionul pur și simplu a ”arat” aproape doi kilometri prin zona supraaglomerată de pe faleză. Deși au existat zvonuri pe reţelele de socializare, conform cărora mai mulți oameni ar fi fost luați ostatici, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Pierre-Henry Brandet, a respins aceste informații. Atacatorul pe nume Mohamed Lahouaiej Bouhlel, este un bărbat franco-tunisian în vârstă de 31 de ani, rezident al orașului Nisa.

A fost un atac provocat de jihadiști?

Deși atacul nu a fost revendicat de nici o grupare teroristă, președintele Francois Hollande a declarat într-un discurs adresat națiunii vineri dimineața că atacul a fost "incontestabil de natură teroristă".

Anunțuri

Procurorii au declarat de altfel că ancheta va fi condusă de către investigatorii specializați în anti-#terorism. Investigațiile sunt în curs de desfășurare pentru a stabili dacă individul a acționat singur sau dacă a avut complici, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Pierre-Henry Brandet. Atacul vine în timp ce Franța este sub incidența stării de urgență în urma atacurilor Statului Islamic de la Paris din luna noiembrie, soldate cu 130 de victime.

Cum a reacționat guvernul francez?

Francoise Hollande a anunțat că starea de urgență va fi prelungită cu trei luni și rezerviști ai armatei vor fi mobilizați pentru a spori securitatea. De asemenea, el a afirmat că Franța va consolida rolul său în Irak și Siria, ca parte a coaliției internaționale care luptă împotriva ISIS.

Cine sunt victimele?

Un oficial de la un spital local a spus că s-a demarat procedura de identificare a victimelor, că cel puțin doi copii au fost printre cei morți și în jur de 50 au fost transportați la spital, unii cu răni foarte grave, care se luptă acum pentru viața lor.

Anunțuri

Din informațiile cunoscute până acum nu sunt morți printre români, dar totuși doi cetăţeni români sunt spitalizați ca urmare a acestui atac. #Franta #Statul Islamic