Noul premier britanic, Theresa May, cea care va trebui să gestioneze şi să pună în aplicare votul pentru #BREXIT al britanicilor şi-a început mandatul cu câteva întâlniri cheie pentru viitoarele negocieri pe care Marea Britanie le va purta cu Uniunea Europeană în perioada următoare, una dintre acestea fiind chiar cu cancelarul german Angela Merkel.

În ultimele ore o veste destul de neplăcută pentru cei care vor dori să vină în Regatul Unit a fost difuzată de mass media internaţională. #Marea Britanie ar putea fi derogată de la una dintre cele patru libertăți fundamentale ale Uniunii Europene. Măsura îi vizează în primul rând pe est-europeni.

Anunțuri
Anunțuri

The Guardian informează asupra concesiilor pe care diplomații europeni sunt dispuși să le facă, în ciuda rezervelor de care dă dovadă Franța. Dacă se va ajunge la o înțelegere, Theresa May va obține un acord mult mai flexibil decât cel negociat de David Cameron. Se pare că reprezenanții comunității europene iau în calcul un plan care ar scuti Marea Britanie de la dreptul de liberă circulație în timp ce accesul la piața comună ar fi în continuare permis.

Dacă o astfel de înțelegere va fi încheiată și o limită strictă de timp va fi impusă, diplomații europeni cred că vor reuși astfel să risipească o parte dintre temerile britanicilor legate de imigrație. Deși un astfel de acord este extrem de controversat, mai ales în viziunea Franței, Poloniei și altor țări din centrul și estul Europei, șocul economic resimțit de blocul comunitar după Brexit va fi atenuat, iar proiectul european nu va avea de suferit foarte mult nici în plan politic.

Anunțuri

Oficiali de nivel înalt din comunitatea europeană susțin că este încă foarte devreme să vorbim despre o astfel de măsură, dar această idee este cu siguranță negociată zilele acestea. În cazul unei decizii favorabile în acest sens, Marea Britanie nu va mai avea niciun cuvânt de spus în deciziile legate de piața unică și va fi nevoită să plătească în continuare o contribuție către Uniunea Europeană, deși cuantumul acesteia va fi redus.

Diplomații și consilierii europeni sunt convinși că accesul Marii Britanii la piața unică trebuie păstrat, însă nu cu o înțelegere atât de avantajoasă încât să fie dorită și de alte țări care să-și dorească ieșirea din blocul comunitar. Nathalie Tocci, consilier special al Federicăi Mogherini spune că trebuie impusă o limită de timp clară, care poate varia între șapte și zece ani, pentru a nu încălca tratatele europene. Înțelegerea inițială negociată de David Cameron viza o perioadă de patru ani în care accesul imigranților proaspăt sosiți în Regatul Unit era îngrădit pe piața muncii. #romani in UK