Un șofer român și-a pierdut viața în Spania, doi jucători de golf au ars de vii și alte patru persoane au fost rănite într-o tragedie cumplită care a avut loc în Murcia.

La ieșirea din Monteagudo, șoferul unui camion frigorific care se îndrepta spre Alicante a ieșit de pe sensul său de mers, a izbit un autoturism pe care apoi l-a proiectat într-un camion care venea din sens opus. Primele informații indică neatenția la volan drept cauză principală a producerii accidentului, însă o echipă de specialiști va reconstitui săptămâna aceasta evenimentul de sâmbătă, 18 iunie 2016 pentru a putea determina cu exactitate care au fost motivele care au dus la această tragedie.

Anunțuri
Anunțuri

Coliziunea în lanț a fost urmată de un incendiu, iar primele informații luau în calcul o încărcătură explozivă detonată după impact. S-a constatat la scurt timp că a fost vorba despre simple speculații, una dintre cabinele celor două camioane implicate în accident a luat pur și simplu foc în urma impactului. Tocmai din pricina incendiului, legiștii au întâmpinat dificultăți în identificarea victimelor. Cei doi ocupanți ai autoturismului au rămas captivi între fiarele contorsionate, prinse între cele două camioane, iar trupurile lor au fost mistuite de flăcări. Nu a mai rămas nimic din vehicul, care este de nerecunoscut, iar identificarea cu certitudine a celor două victime se va face în urma analizelor ADN.

Presa din Spania a aflat însă, că este vorba despre jucătorii de golf Francisco Garcia și Lorenzo Muñoz.

Anunțuri

La Opinion de Murcia spune că printre detaliile care nu prea lasă loc de dubii se numără marca mașinii cu care cei doi circulau, faptul că rudele nu mai reușesc să-i găsească la telefon și crosele de golf pe care le aveau printre bagaje. Cealaltă victimă care și-a pierdut viața în cumplitul #Accident este șoferul camionului care a intrat pe contrasens. Este vorba despre un român de 53 de ani, Mrcel B., dar deocamdată autoritățile nu au reușit să afle pentru ce companie lucra. Deși camionul său era inscripționat cu logo-ul unei firme de transport, compania a dat asigurări că șoferul și autovehiculul nu figurează în actele sale.

Alte patru persoane au fost rănite, iar una dintre ele se află în stare foarte gravă. Este vorba despre șoferul celuilalt camion, un bărbat în vârstă de 45 de ani. Identitatea sa nu a fost dezvăluită de autorități. #Politie #Romani în Spania