După ce în ultimii 10 ani, comitatul britanic Cornwall a primit anual de la Uniunea Europeană aproximativ 60 de milioane de lire anual, acum după votul care a consfinţit ieşirea Marii Britanii din UE, oficialii acestei zone cer protecţia Londrei.

Potrivit The Independent, citat de Adevărul, liderul Consiliului din Cornwall, John Pollard vrea asigurări din partea guvernului că ceea ce au promis reprezentanţii taberei pro-Brexit şi anume că fondurile pentru investiţii nu vor fi diminuate, se va şi întâmpla. Comunicatul a fost publicat pe site-ul Consiliului încă de vineri.

Britanicii din Cornwall au votat în proporţie covârşitoare pentru ieşirea din Uniunea Europeană, 56,62% dintre cei care s-au prezentat la referendum, votând pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Anunțuri
Anunțuri

Scorul înregistrat de tabăra pro-#BREXIT a fost astfel peste media naţională, ceea ce arată foarte clar că locuitorii acestui comitat nu prea au ştiut ce au votat.

Mai trebuie menţionat că în exerciţiul financiar 2014-2020, districtului Cornwall i-au fost alocate din fonduri de convergenţă circa 592 de milioane de lire sterline pentru dezvoltare. #Uniunea Europeana #Marea Britanie