Cel mai bine vândut ziar britanic, The Sun a șocat pe toată lumea marți când pe prima pagină a titrat ”BeLEAVE in Britain”, exprimându-și astfel deschis susținerea pentru tabăra care se pronunță în favoarea Brexit-ului.

Jocul de cuvinte folosit care îndeamnă britanicii să creadă în Marea Britanie conține, cu majuscule, cuvântul ”LEAVE” care înseamnă ”plecare”, îndemnând printr-un mesaj subliminal pe toți britanicii să voteze pentru ieșirea țării din spațiul comunitar. Și pentru ca mesajul transmis să fie și mai clar, tabloidul notează ”Trebuie să ne eliberăm de sub dictatorialul Bruxelles”, considerând că acesta este ultimul tren al britanicilor de a se ”dezlipi” de Uniunea Europeană.

Anunțuri
Anunțuri

The Sun se alătură astfel unui mare număr de personalități ai vieții politice și sociale britanice, formatori de opinie, care susțin ieșirea Regatului Unit din comunitatea europeană. Și cum până în 23 iunie au mai rămas puține zile, este foarte posibil ca atitudinea celui mai vândut ziar din Regat să încline decisiv balanța. #Uniunea Europeana #Marea Britanie #BREXIT