Creștinii și Biserica catolică trebuie să exprime o tolerantă mai mare fată de comunitățile de homosexuali din întreaga lume a susținut suveranul Pontif după întorcerea sa din vizita efectuată în Armenia. Declarația Papei Francisc vine pe fondul unei situații macro-sociale destabilizatoare, provocată de referendumul britanic care pare că abia acum începe să-și facă resimțite efectele .

Totodată suveranul Pontif a mai subliniat nevoia de reconciliere cu femeile și cu familiile năpăstuite de nedreptățile prin care au trecut fiind exploatate de-a lungul timpului. Biserica, în opinia suveranului Pontif, a mai făcut greșeli istorice, atunci când a binecuvântat folosirea armelor.

Anunțuri
Anunțuri

Declarațiile directe ale Papei Francisc vor stârni foarte probabil polemici aprinse în sânul Bisericii și cultelor religioase care au vederi distincte.

Papa Francisc a comentat cu această ocazie despre recenta declarație a unui cardinal german care pretinde ca Biserica să ceara scuze oficiale comunităților de homosexuali, după recentul masacru petrecut în clubul Pulse din Orlando soldat cu 49 de morți. Papa Francisc crede că homosexualii nu trebuie discriminați, ba dimpotrivă trebuie consiliați de păstorii bisericii. În plus el a mai adăugat că aceștia nu sunt vinovați pentru ceea ce sunt atât timp cât nu practică sodomia, păcatul pentru care au fost arse celebrele cetăți din Vechiul Testament.

Declarațiile suveranului Pontif au atras admirația multor comunități gay dar în același timp au strânit controverse în rândul Bisericii Catolice, deoarece declarațiile sale aruncă o anumită ambiguitate asupra moralității creștine.

Anunțuri

Suveranul Pontif a mai subliniat că, rezultatele Brexit-ului nu trebuie să sperie pe nimeni, deoarece Uniunea Europeană are forța să recreeze alte premise economice și fără Marea Britanie.

Una peste alta, discursul suveranului Pontif degajă toleranța proverbială de care a dat dovadă până acum, dar și o notă de umanism extrem fată de cei care par a fi blestemați și marginalizați în loc să fie ajutați să se vindece. #Uniunea Europeana #Marea Britanie