Comunitatea românilor din Spania e din nou în doliu după încă o crimă petrecută, de această dată, în zona Andaluziei. Un român şi-a ştrangulat soţia până a omorât-o. Se pare că acesta era foarte nervos pentru că din cauza femeii pierduse un zbor către Italia.

O româncă de 32 de ani a fost ucisă miercuri după-amiază de soţul ei, în vârstă de 34 de ani, român şi el, în zona aeroportului San Pablo din capitala Andaluziei, Sevilla. După ce a omorât-o cu propriile mâini, strangulând-o, bărbatul s-a predat poliţiştilor şi a mărturisit tot ce a făcut. Acesta le-a spus poliţiştilor şi unde se află corpul neînsufleţit al soţiei sale, dar şi motivele pentru care a recurs la acest gest, conform El Pais.

Anunțuri
Anunțuri

"Deocamdată nu cunoaştem exact motivele ce l-au determinat pe bărbat să ia viaţa soţiei sale. Detaliile referitoare la acest caz vor fi făcute publice după ce va fi efectuată autopsia cadavrului şi va fi audiat bărbatul", a spus purtătorul de cuvânt al poliţiei din Huelva unde românul s-a dus să îşi mărturisească faptele.

Conform Diario de Sevilla bărbatul ar lucra într-un circ din apropierea locului unde s-a produs #Crima. După comiterea faptei acesta a pus corpul soţiei sale într-o maşină şi a abandonat-o într-o parcare folosită de o firmă de închirieri autovehicule.

Acesta este al doilea caz în ultimele şase zile în care un român stabilit în Spania îşi ucide cu sânge rece soţia, după ce duminică în Mallorca un alt român a ales să-şi încheie socotelile cu soţia sa printr-o crimă oribilă petrecută chiar sub ochii trecătorilor şi vecinilor.

Anunțuri

Acesta şi-a omorât fosta nevastă în balconul locuinţei pe care aceasta o părăsise dorind să divorţeze. Duminică, femeia venise să-şi ia câteva lucruri personale. Se pare că între cei doi s-a iscat o ceartă care a degenerat, bărbatul punând mâna pe un cuţit cu care şi-a ameninţat fosta soţie. În momentul în care femeia a ieşit pe balcon pentru a cere ajutor, bărbatul a urmărit-o şi a înjunghiat-o în văzul vecinilor care ieşiseră în stradă alarmaţi de ţipetele femeii. #Romani de pretutindeni #Politie