Un român și-a făcut un obicei foarte frumos și îl practică cu multă mărinimie de mai bine de 4 ani de când locuiește în #Marea Britanie. Ciprian Prodan își împarte existența între acțiunile caritabile desfășurate zilnic pe străzile aglomerate ale Londrei și între ședințe de consiliere prin care niciun conațional aflat în căutarea unui nou loc de muncă sau a unui adăpost temporar nu rămâne neajutat.

Potrivit site-ului diasporaro.com, Ciprian împarte, alături de membrii Centrului Comunitar din Londra, câte o masă cerșetorilor de pe tot cuprinsul Londrei. În plus, și-a făcut un obicei săptămânal de a conversa cu românii aflați în dificultate.

Anunțuri
Anunțuri

Pentru el, fiecare duminică e o zi de sărbătoare pe care o sfințește împărțind cu generozitate soluții, locuri de muncă și hrană caldă în interiorul Centrului Comunitar din Londra.

Ciprian Prodan a venit în Marea Britanie după ce firma la care era manager a dat faliment. Primul său contact cu zona britanică a fost în Scoția, unde a muncit din greu la o fermă de căpșuni și unde a gustat din plin experiența celor care sunt exploatați fără milă pe bani puțini. Majoritatea muncitorilor dormeau în rulote dezafectate, iar vremea ploioasă turna și mai multă dezamăgire în sufletele celor aflați în acea zonă.

Un prieten foarte bun din Londra l-a încurajat să nu renunțe și să se întoarcă în România. Deși la început Ciprian a trăit la limita subzistenței printre drogați, încet-încet a găsit forța interioară să reclădească pe ruinele trecutului.

Anunțuri

A început munca de jos, pe șantier, însă datorită consecvenței a început să contracteze lucrări de amenajare pe cont propriu. Așa a reușit să strângă chiar și 2.000 de lire sterline săptămânal, ceea ce în termeni britanici însemna un salariu decent.

În prezent Ciprian se poate lăuda cu realizări foarte frumoase, derulate de aproape cinci săptămâni cu sprijinul lui Tommy Tomescu, directorul centrului. Niciun român care a solicitat ajutorul său nu a rămas nemulțumit. O masă caldă, un loc de muncă, fiecare primește câte ceva și asta în contextul în care numărul românilor nevoiași din Londra  a crescut alarmant. Mai îngrijorător este faptul că, mulți dintre aceștia nu mai au curajul să ceară ajutorul, fiind resemnați.

În una din acțiunile sale caritabile Ciprian își aduce aminte că a fost solicitat să ajute un bărbat care avea șapte copii, pe care trebuia să îi întrețină singur deoarece soția sa decedase. #romani in UK #Locuri de munca