Poveștile badantelor din Italia ascund cu adevărat lucruri care pot face să furnice pielea pe tine. Gazeta Românească, cea mai mare publicație a românilor din Italia, a prezentat astăzi povestea Angelei, o frumoasă româncă care și-a început aventura italiană la doar 22 de ani.

Provine dintr-un sat care nu avea liceu așa că a trebuit să se ducă la o școală de meserii unde a fost trimisă de familia sa pentru a putea să se pregătească cât mai repede pentru un loc de muncă. La doar 16 ani a terminat școala profesională și s-a întors în satul natal unde un bărbat cu 11 ani mai mare ca ea a cerut-o părinților de soție. Chiar dacă nu era deloc pornită să se mărite părinții care nu aveau resurse materiale au împins-o practic în brațele bărbatului care a lăsat-o însărcinată.

Anunțuri
Anunțuri

După ce a rămas grea nu a avut altă soluție decât să se mărite.

. A rezistat cu el până ce a împlinit copilul trei ani. Nu a mai suportat după ce, într-o noapte, soțul ei a venit acasă beat cu încă trei amici de pahar și au făcut dezastru. Și-a luat fiica de 3 ani și a fugit acasă la părinții ei. Soțul a venit peste ea și i-a bătut părinții și i-a luat copilul înapoi cu forța, fără ca poliția să miște un deget, după cum a povestit Angela pentru Gazeta Românească.

A reușit să-și recupereze fetița după divorț când aceasta i-a fost încredințată de judecători și apoi a făcut tot posibilul să plece cât mai departe de soțul bătăuș.

La aproape un an de la divorț, când făcea 22 de ani, Angela a plecat din țară, în Sicilia pentru a avea grijă pentru câteva luni de o profesoară bătrână. Trebuia să-i țină locul unei vecine care se întorsese în țară pentru trei luni.

Anunțuri

Doar că vecina nu s-a mai întors în Sicilia deoarece luase TBC de la profesoara pe care acum Angela o îngrijea. Nimeni nu i-a spus tinerei că profesoara are TBC așa că în scurt timp s-a îmbolnăvit și ea și a stat trei luni de zile într-un spital din Palermo unde s-a zbătut între viață și moarte.

A avut parte de ajutorul lui Dumnezeu și a scăpat cu ajutorul unui tratament experimental și apoi a decis să rămână în Italia. A lucrat ca badantă sau femeie de servici și acum lucrează ca și vânzătoare la un magazin. De acum doi ani și-a adus și fetița și o soră în Italia și are chiar și un prieten italian care este electrician.

Nu vrea să vină prea des în România și spune ca atunci când celor dragi le este dor de ea vin ei în Italia. A mărturisit cu amărăciune că, spre deosebire de românce, femeile italiene sunt  protejate și nu trec prin ceea ce îndură multe din femeile din România.

Acum consideră că este bine și se roagă la Cel de Sus să-i dea putere să poată avea grijă de fiica sa și să o vadă pe aceasta la casa sa. #romani in Italia #abuz