Campania pentru referendumul UE care va avea loc pe 23 iunie, continuă în #Marea Britanie. Cele două tabere pro și contra Brexit folosesc tot arsenalul din dotare pentru a-i convinge pe locuitorii din UK să fie de partea lor. Susținătorii ieșirii Regatului Unit din UE, politicieni și presă deopotrivă, numesc campania condusă de premierul David Cameron ”Project Fear” (Proiectul Frica), dar se pare că tocmai ei sunt cei care bagă mai mult frica în britanici.

Michael Gove, care ocupă funcția de Secretar al Justiției în guvernul Cameron, dar este un susținător înfocat al ieșirii Marii Britanii din Uniune, a declarat că peste 5,3 milioane de imigranți se vor adăuga la populația Regatului Unit până în anul 2030.

Anunțuri
Anunțuri

Aceasta este aproape populația actuală a Scoției. Secretarul Justiției susține că influxul va pune presiune uriașă pe NHS (Sistemul Național de Sănătate) în următorii 14 ani. Cifrele sale au fost deja criticate de Ministrul de Externe pro-UE, Philip Hammond, care spune că Michael Gove exagerează și că a ajuns la numărul magic, bazându-se pe mai multe presupuneri, după cum scrie The Mirror.

Dar această declarație este nimic pe lângă bomba celor de la express.co.uk. Site-ul online al cotidianului Daily Express titrează: „SONDAJ EXCLUSIV : 12 milioane de turci spun că vor veni în Marea Britanie, odată ce acordul cu UE va fi semnat”. Publicația britanică scrie că sondajul este cel mai mare de acest fel, iar aproape 16 la sută dintre turcii adulți au declarat se gândesc să se mute în Marea Britanie, odată ce țara lor va deveni membru cu drepturi depline al UE.

Anunțuri

Potrivit sondajului, pentru care au fost intervievați 2.600 de adulți din toate cele 27 de provincii din Turciei, majoritatea celor dornici să ajungă în Regatul Unit sunt șomeri sau studenți.

Analiștii campaniei Vote Leave, pro #BREXIT, sugerează că aderarea Turciei la UE ar avea ca rezultat un număr mult mai mare de criminali care ar ajunge în Marea Britanie. Cifrele publicate de grupul de campanie arată că rata criminalității din Turcia o depășește cu mult pe cea a Regatului Unit, fiind de patru ori mai mare. David Davis, susținător Brexit, a declarat că planurile Turciei de aderare la UE au fost cel mai puternic argument pentru Brexit și a avertizat că va declanșa un nou val de migrație, care ar duce la scăderea salariilor și va amenința securitatea țării.

Totuși, deocamdată Turcia este încă departe de a ajunge stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, din cauza disensiunilor politice dintre Bruxelles și Ankara. Chiar dacă în următorii ani Turcia va fi primită în Uniune, este greu de crezut că 12 milioane dintre locuitorii săi ar alege să plece din țara lor, toți în Marea Britanie.

Anunțuri

Această știre ne amintește de isteria creată de presa britanică în privința ”invaziei” românilor și bulgarilor, care au primit drept de muncă în Regatul Unit doar pe 1 Ianuarie 2014, deși România și Bulgaria erau state membre ale blocului comunitar încă din 2007. Până la urmă, milioanele de imigranți din cele două state balcanice (pe care îi preconizau euroscepticii și o parte a presei din Regat) nu au ajuns în UK și campania contra românilor și bulgarilor s-a domolit.  #romani in UK