Una dintre cele mai cunoscute militante jihadiste britanice ale ISIS, a trimis un avertisment la adresa civililor din #Marea Britanie, în care amenință cu atacuri teroriste în Londra și în alte locuri din Regatul Unit. Sally Jones, originară din Kent, a devenit o cunoscută propagandistă a terorismului, după ce s-a căsătorit cu un luptător notoriu al Statului Islamic.

Ea a părăsit Marea Britanie împreună cu copilul ei, pentru a ajunge în Siria, unde în 2013, a devenit soția lui Junaid Hussain, cel care a fost ucis de o dronă anul trecut. Fosta beneficiară de ajutoare sociale, care și-a abandonat cariera muzicală dezastruoasă pentru a se converti la Islam, a dezvăluit că se ascunde acum în orașul Mosul din Irak, oraș cucerit de așa-numitul Stat Islamic.

Anunțuri
Anunțuri

Terorista, care este urmărită de FBI, a postat pe Twitter fotografii făcute lângă fluviul Tigru, în Irak, scrie Daily Mail.

Pe un cont de Twitter, care se crede că aparține propagandistei islamiste, Sally Jones a postat o serie de amenințări teroriste împotriva Regatului Unit. "Să fiu sinceră, eu nu aș merge în centrul Londrei în iunie ... sau chiar iulie. bine, să fiu sinceră, eu nu aș merge acolo deloc în special cu metroul” a postat pe rețeaua de socializare Sally Jones - cunoscută sub numele de ”Doamna Terorii”. De asemenea, ea a scris pe Twitter: "Anglia ... Boom” cu doar câteva momente înainte ca administratorii rețelei social media să îi suspende contul.

Sally Jones, cunoscută şi sub numele de Umm Hussain Birtaniya, făcea referire la drone și atacurile sinucigașe într-o avalanșă de postări pe contul respectiv de Twitter, miercuri.

Anunțuri

Așa-numita "văduva albă" a transmis mai multe amenințări cu atacuri teroriste asupra mai multor orașe din Regatul Unit, inclusiv în Londra și Glasgow, îndemnând femeile britanice de religie musulmană să efectueze atacuri în Marea Britanie în timpul Ramadanului, potrivit ziarului The Independent. 

Rita Katz, director al grupului SITE Intelligence, a confirmat faptul că tweeturile au fost postate de Jones, explicând că aceasta a reușit în mod repetat să evite suspendarea contului, prin ștergerea și repostarea mesajelor ei. #terorism #Statul Islamic