După intrarea României în Uniunea Europeană, tot mai mulți cetățeni români certați cu legea sau care s-au gândit că pot practica activități ilegale în statele europene, au luat calea vestului. În Marea Britanie, unde legile nu sunt la fel de permisive ca și în alte state ale continentului, infractorii plecați din România au fost de cele mai multe ori arestați și condamnați la ani buni de închisoare de autoritățile britanice.

De ani de zile, românii care conduceau ”afaceri” prospere pe teritoriul Regatului Unit sunt arestați, judecați și condamnați la închisoare. În ultima perioadă numărul celor judecați pentru trafic de persoane, proxenetism, agresiuni sexuale și șantaj a crescut, majoritatea primindu-și pedepsele cuvenite.

Anunțuri
Anunțuri

După ce în urmă cu doar două luni de zile, trei bărbați de cetățenie română, Marius Petre, Adrian Matei și Ionuț Ion, au fost condamnați împreună la 53 de ani de închisoare în Preston, Lancashire, pentru trafic de persoane, exploatare sexuală și viol, luna aceasta a venit rândul altor infractori să fie arestați sau să își primească pedepsele.

Ionuț Viorel Motroc este un alt proxenet român care conducea o grupare infracțională din care făcea parte și soția sa Monica, dar și alți infractori, împreună cu care acesta a pus bazele unui adevărat imperiu al bordelurilor și prostituției în estul Londrei. Soții Motroc s-au aflat luna aceasta în fața justiției din Regatul Unit, iar în urma procesului au fost condamnați la ani grei de închisoare.

Proxenetul român, în vârstă de 36 de ani, fără adresă fixă, a fost condamnat la 25 de ani și jumătate de închisoare pentru cinci capete de acuzare de viol, două capete de acuzare de perturbarea cursului justiției, două capete de acuzare pentru declarații false și încă două capete de acuzare grave: trafic de persoane în scopul exploatării sexuale și controlul prostituției.

Anunțuri

La aceste pedepse se mai adaugă altele dintr-un alt proces, astfel că infractorul Ionuț Viorel Motroc are de executat în total 38 de ani de închisoare, potrivit publicației angliamea.ro. Soția acestuia, Monica-Olimpia Motroc, a primit doar o condamnare de doar doi ani și jumătate de închisoare, dar va avea de stat după gratii încă 6 ani de zile, sentință primită într-un proces anterior.

Pe lângă acest cuplu de proxeneți, mai există un alt cuplu “vestit” de români care au fost arestați în orașul Belfast, capitala Irlandei de Nord, aceștia urmând a fi judecați de autoritățile britanice. Ilie și Ancuța Schwarz au fost capii unei rețele de prostituție care se întindea pe teritoriul mai multor state din Europa și mai sunt învinuiți și pentru alte infracțiuni, precum spălarea de bani. #Marea Britanie #romani in UK #Arestari