Comunitatea românilor din Italia este din ce în ce mai vizibilă în spațiul public din Peninsulă. În ciuda numeroaselor atacuri și ale articolelor negative din presa italiană, articole care tratează în general infracțiunile săvârșite de români, românii din Italia reușesc să arate că românii sunt, în marea lor majoritate, oameni între oameni.

Este și cazul Roxanei Bugheanu, o frumoasă româncă de 38 de ani, care s-a hotărât să candideze la primăria localității Marino (Castelli Romani). Și românca noastră nu candidează oricum ci pe o listă electorală intitulată Convivenza Tricolore din care mai fac parte 17 români care locuiesc în localitate și 4 italieni.

Anunțuri
Anunțuri

Anunțul făcut de româncă a fost preluat masiv de mass-media din Italia și acest lucru s-a datorat în principal modului în care Roxana a ales să apară pe afișele electorale. O imagine superbă, în care românca apare îmbrăcată într-o ie tradițională românească purtând la gât o cruce.

Dar cine este Roxana Bugheanu, românca care vrea să fie primar în Italia?

Românca, care are 38 de ani, este mediatoare lingvistică culturală, este administrator la propria firmă și este căsătorită cu un cetățean italian cu care are doi copii frumoși. Femeia locuiește de mai bine de 16 ani în Italia și a obținut de 10 ani și cetățenia italiană.

Roxana a explicat pentru jurnaliștii de la Gazeta Românească (cea mai puternică publicație românească din Italia) că în Marino comunitatea românească reprezintă aproximativ 5% din populația orașului și că la sfârșitul anului 2015 erau 1500 de români înscriși pe listele electorale din totalul de 1850 care locuiesc acolo.

Anunțuri

Chiar dacă recunoaște că localitatea are un specific anume și din cauza unei anumite izolări există un anumit tip de neîncredere în privința celor care vin “din afară”, Roxana este optimistă. Ea susține că, după arestarea ultimului primar al localității Marino, este momentul ca persoanele să fie puse în evidență și nu neapărat ideologiile.

Un gest curajos al unei românce inimoase, gest care trebuie susținut și promovat de românii de pretutindeni.

 

  #Diaspora #romani in Italia #Alegeri locale 2016