Sistemul medical de pe cuprinsul Regatului Unit a dat bătăi de cap românilor care au apelat în cazuri limită la serviciile medicale de urgență. Potrivit celor de la Diaspora Româneasca, deși în cazuri izolate, unii români se plâng în continuare de modalitatea în care au fost tratate urgențele medicale, care, de cele mai multe ori, s-au rezumat la un simplu consult din cauza unei așa zise atitudine a medicilor britanici care ar considera că bolnavii autohtoni au prioritate în fața  muncitorilor europeni.

Românii care au trecut pragurile unităților spitalicești britanice continuă să facă dezvăluiri despre modul în care au fost tratați de asistenți sau doctori, care nu s-au sinchisit deloc de starea gravă a pacienților, iar acolo unde nu exista un departament de primiri de Urgență, au fost expediați cu eleganță înapoi către medicul de familie.

Anunțuri
Anunțuri

Mihaela, o româncă stabilită în orășelul Crewe recunoaște că poveștile relatate de români prin intermediul mass-media, au un sâmbure de adevăr deoarece ea s-a confruntat cu acest sistem inhibat și reticent față de urgențele medicale ale celor din afara UK. Românca trebuia să revină acasă, în concediu, când a început să aibă dureri insuportabile în partea dreaptă și văzând că acestea devin din ce în ce mai acute, pe zi ce trece, a trebuit să apeleze la serviciile medicilor. Teama ei cea mare se lega de faptul că o banală apendicită ce necesita o operație urgentă, ar fi putut să-i strice vacanța.

Insistențele unui coleg de serviciu, au determinat-o să apeleze la serviciile unui medic din spitalul local. Însă, odată ajunsă la #Spital a început calvarul. A stat aici aproape 4 ore până i-a venit rândul la consultație.

Anunțuri

Incredibil, medicul a consultat-o fără prea mare tragere de inimă insistând să facă un test de sarcină, care, deși era inutil, a fost repetat și a ieșit negativ. Apoi, fără nicio explicație, a i-a transmis româncei că nu e de competența sa acest caz, deoarece nu e o urgență medicală. Mihaela s-a văzut nevoită să plece la medicul de familie. Problema s-a rezolvat la un cabinet din România, unde doctorul i-a precizat că are un chist la unul din ovare care se deplasase din cauza efortului. A urmat un tratament profilactic prin care chistul trebuia să se absoarbă.

De un tratament aproximativ asemănător a avut parte și Daniela, o româncă din Gorj, care făcuse o cădere de calciu. După ce i-a fost administrată o perfuzie, a fost externată în mare grabă și fiindcă nu cunoștea bine zona a fost nevoită să meargă 6 kilometri pe jos deși era foarte slăbită.

Una peste alta, unii români nu mai au tragere de inimă să apeleze la sistemul medical britanic, preferând să urmeze tratamente la întoarcerea în țară. #Marea Britanie #romani in UK