Executivul italian a aprobat un decret de lege potrivit căruia, persoanele aflate în pragul pensionării, ar trebui încurajate pentru a rămane active în câmpul muncii pentru o mai lungă perioadă.

Potrivit jurnalistilor de la Corriere della Sera,noul decret de stabilitate pe piața muncii prevede o schimbare a normei de lucru pentru persoanele care lucrează actualmenete cu normă întreagă. Pentru susținerea acestui proiect, nu au fost alocate, din păcate, pentru anul în curs decât 60 de milioane de euro, fonduri absolut insuficiente punerii în aplicare la nivelul întregii țări a legii de stabilitate. Palierul de vârstă pentru care se dorește impunerea acestor reglementări, se referă mai ales la persoanele care în momentul de față au vârsta minimă de 63 ani și 7 luni.

Anunțuri
Anunțuri

În altă ordine de idei, ministrul italian al muncii Giuliano Poletti, a semnat un acord împreună cu ministrul economiei Pier Carlo Padoan, care va permite persoanelor care mai au doar 3 ani pentru a împlini vârsta de pensionare, să activeze în continuare în câmpul muncii, putând opta pentru angajare parțială în locul celei cu normă întreagă. Astfel va putea fi parafat de comun acord cu angajatorul italian un nou angajament, iar angajatul va beneficia de mai mult de jumătate din salariu în continuare. Practic, conform noilor prevederi doar timpul de lucru este înjumătățit, salariul rămânând unul decent..

De noile modificări vor beneficia bineînțeles și românii care se înscriu în această categorie de vârstă. Statul italian își ia angajamentul să plătească realmente contribuțiile sociale către INPS din buget.

Anunțuri

Spre exemplu, un muncitor care câștigă 1.500 de euro lunar, prin reducerea normei nu va resimți o înjumătățire a salariului urmând să primească aproape 1000 de euro lunar. Nu în ultimul rând acesta va fi scutit de impozite.

Statul italian se asteaptă la rezultate spectaculoase în urma noului proiect, deoarece acesta va consemna ieșirea treptată și armonioasă la #Pensie a persoanelor active. Din păcate, măsura este una experimentală, deoarece ea se va termina în 2018. Tocmai din acest motiv femeile care au împlinită vârsta de 62 ani și 7 luni și bărbații cu vârsta de 63 de ani și 7 luni, trebuie să ajungă cât mai repede la un consens cu angajatorul. Cel mai greu va fi pentru femei, mai avertizează jurnaliștii italieni.