Bulgaria a luat o decizie epocală în ceea ce privește desfășurarea alegerilor. Vecinii de la sud de Dunăre au decis ca votul să devină obligatoriu, acesta fiind primul dintre noile amendamente, propuse de politicienii bulgari, la Codul Electoral.

Agenția France Presse, citată de hotnews.ro, notează că decizia a fost luată pentru a încerca limitarea absenteismului la vot, dar și pentru a încerca astfel împiedicarea cumpărării voturilor, o practică des întâlnită în Bulgaria. Procentul alegătorilor dispuși să-și vândă votul înregistrează o creștere alarmantă în rândul cetățenilor bulgari, de la an la an tot mi mulți alegători apelând la această opțiune, ghidându-se după principiul ”cine dă mai mult”. 

Un sondaj de opinie realizat înaintea ultimelor alegeri din Bulgaria relevă că disponibilitatea vinderii votului este în creștere între alegătorii de la sud de Dunăre.

Anunțuri
Anunțuri

Astfel, mai bine de 11% dintre persoanele cu drept de vot intervievate de Institutul NCIOM au spus că sunt dispuse să renunțe la convingerile proprii în schimbul unei sume de bani. Dintre aceștia 4,7% nu au nicio problemă să voteze cu orice partid care îi plătește, iar 6,6% spun că ar putea vota cu un partid pe care îl consideră acceptabil dacă sunt plătiți să facă asta. Prețul unui vot este de aproximativ 50 de euro, într-o țară aflată la coada clasamentului salariului minim în Uniunea Europeană

Votul de joi a fost contestat de Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți, dar și de Partidul Socialist Bulgar, aceștia susținând că amendamentul este neconstituțional, amenințând că îl vor contesta la Curtea Constituțională. Cu toate acestea, 109 parlamentari s-au declarat de acord, 74 împotrivă, în timp ce abțineri au fost în număr de 10.

Anunțuri

Potrivit noilor prevederi, pe buletinul de vot va exista totuși un chenar destinat celor ce nu au fost convinși de nici o formațiune politică sau candidat independent, unde vor putea aplica ștampila, arătând astfel că nu vor să voteze pentru nici un candidat.

Prin aprobarea acestui amendament, votul în Bulgaria se transformă din drept în datorie civică, urmând ca cei care nu se vor prezenta la urne să fie radiați din registrul electoral. Ei vor putea să fie reintroduși în acesta, pentru ca astfel să-și exprime din nou opțiunea de vot, printr-o cerere adresată autorităților. Pentru analistul de la institutul Gallup, Andrei Raicev, lipsa unor sancțiuni finnaciare reprezinta un "compromis stupid" ce va diminua considerabil efectul noii prevederi legislative. Votul obligatoriu e obligatoriu și în alte țări ale UE, precum Grecia sau Belgia, dar sancțiunile aplicate pentru absenteism sunt practic inexistente.

După cum scrie Agerpres, la ultimele alegeri legislative, cele din 2014, rata de participare a fost cea mai scăzută din ultimii 25 de ani, la urne prezentându-se doar aproximativ 51% dintre alegători#Uniunea Europeana #Coruptie