Ucigașul în masă Anders Behring Breivik, a ridicat brațul drept și a executat salutul nazist în momentul în care a intrat în sala de judecată, în prima zi a procesului pe care l-a intentat statului norvegian pentru condițiile de detenție. În vârstă de 37 de ani, acesta a ucis 77 de persoane în anul 2011 și în afara salutului nazist nu a spus niciun cuvânt la intrarea în sala de judecată. Este pentru prima dată când a fost văzut în public de la condamnarea sa, scrie în ediția sa electronică publicația Daily Mail.

Breivik susține că este o "victimă a tratamentului crud și inuman" în închisoare Skien, situată la 140 kilometri sud-vest de Oslo, chiar dacă are un întreg bloc de celule la dispoziție, precum și acces la un calculator și un PlayStation.

Anunțuri
Anunțuri

Purtând un costum negru, cămașă albă și o cravată aurie, Breivik a executat salutul nazist după ce i-au fost îndepărtate cătușele, într-un gest ofensator, însă fără a scoate nicio vorbă. El a fost considerat prea periculos pentru a apărea într-un tribunal din Oslo, iar procesul a fost mutat în interiorul sălii de sport a închisorii Skien, care a fost transformată în acest scop.

Procesul lui Breivik este văzut ca un test al sistemului juridic din Norvegia, și poate redeschide răni dureroase pentru familiile victimelor, într-o țară care a încercat din greu să uite de autorul atacurilor mortale, cele mai sângeroase de la Al Doilea Război Mondial.

Procesul a stârnit deja o întreagă dezbatere în societatea norvegiană. Breivik "a primit ceea ce a urmărit", a scris pe #Twitter Viljar Hanssen, un supraviețuitor din Utoya, care a fost împușcat de patru ori.

Anunțuri

"El este adorat în cercurile de extremă dreaptă și poate răspândi ura din celula sa. Sunt mândru și fericit cu toate acestea că trăiesc într-o societate solidă, în care statul de drept se aplică tuturor. Este piatra de temelie a unei democrații moderne ", a mai scris el.

Supraviețuitoarea Andre Dag Anderssen, adjuncta liderului unui grup de sprijin pentru supraviețuitori și familiile îndoliate, l-a numit pe Breivik ca fiind un deținut "unic" în sistemul penitenciar din Norvegia, care este axat pe reabilitarea, mai degrabă decât pe pedepsirea criminalilor. Aceasta a declarat: "Se spune ca fiecare societate se măsoară prin modul în care își tratează prizonierii, așa că îi va permite să utilizeze sistemul, pentru a încerca să utilizeze sistemul împotriva noastră. Dar cred că sistemul va spune că îi oferă cele mai bune condiții care pot fi puse la dispoziție în condițiile date".

Breivik a ucis 77 de persoane și a rănit mai mult de 300, în majoritate adolescenți, în iulie 2011, printr-un atac cu bombă în centrul orașului Oslo, iar apoi printr-un atac armat pe insula Utoya.

Anunțuri

Serviciul corecțional din Norvegia neagă faptul că Breivik este ținut în izolare, preferând expresia "exclus din compania altor deținuți", spunând că el dispune de un întreg bloc al închisorii. Breivik trăiește în trei celule diferite, pentru odihnă, studiu și exercițiile fizice, între care se poate mișca liber. El are de asemenea, acces la un calculator, care nu este conectat la internet, precum și propriul televizor, dar și o consolă de jocuri PlayStation. Breivik a fost condamnat la 21 de ani de închisoare cu detenție preventivă, în anul 2012 și de la arestarea sa a fost ținut izolat de ceilalți deținuți, fiind considerat deosebit de periculos și o excepție în sistemul penitenciar din Norvegia. #Crima #Violenta