În ultimele trei săptămâni mai mulți români au căzut secerați pe șoselele din Italia în accidente rutiere deosebit de grave. În majoritatea accidentelor, principalele cauze care au condus la producerea acestor drame au fost fie neatenția la volan, fie oboseala sau chiar vizibilitatea redusă.

Potrivit Corrriere del Veneto, un #Accident  violent s-a produs în cursul zilei de 12 martie, la orele dimineții, pe autostrada A 27 din, aflată în provincia Treviso. Si de această dată, victima a fost un șofer român, înregistrat ca rezident în localitatea italiană Silea care se afla la volanul unui autoturism marca Opel Corsa. Din nefericire alături de român în mașină se mai aflau soția sa și cei doi copii minori. 

Din primele cercetări realizate la fața locului, a reieșit că autoturismul condus regulamentar de românul Ilie Cătărău s-a ciocnit frontal de un autoturism marca Audi, condus de un șofer marocan. Impactul a fost foarte puternic, ca atare toți cei cinci pasageri din cele două autoturisme, au rămas minute bune blocați între fiarele contorsionate ale autoturismelor.

Anunțuri
Anunțuri

Din păcate, până la sosirea echipajelor de la descarcerare și a paramedicilor italieni, românul Ilie Cătăru a decedat din cauza multiplelor traume și leziuni interne suferite în urma ciocnirii violente. Acesta locuia alături de familia sa de mai mult timp la Trieste .

Celelalte persoane rănite grav în acest accident, au fost transportate la două unități spitalicești diferite. Soția și copii lui Cătăru, se află internați în stare deosebit de gravă la spitalul local din Foncello Treviso. Șoferul marocan se află internat în cadrul spitalului Angelo di Mestre.

Pronosticurile medicilor asupra șanselor de supraviețuire a celor trei români, aflați la terapie intensivă sunt destul de rezervate. Polițiștii italieni încearcă să afle mai mule despre accidentul produs. Singura informație obținută de anchetatori în momentul de față este că șoferul român se grăbea să conducă la aeroport pe soție și pe cei doi copii care aveau bilete pentru un avion spre în România.  #romani in Italia