O româncă a murit pe o autostradă din Italia după ce a fost abandonată de soțul, căruia culmea, îi dedicase ultima postare pe Facebook.

Tânăra de 37 de ani era din Constanța, dar din 2006, de când s-a căsătorit cu un italian, trăia în Valle d’Aosta. La sfârșitul săptămânii trecute, Claudia Tolu și soțul ei Nello Alfonso Caputo se îndreptau spre casă pe autostrada A26. Cei doi au ajuns să se certe extrem de violent, când furios, bărbatul a oprit mașina și a abandonat-o pe româncă în bezna nopții pe autostradă. Femeia a pornit pe jos pe banda de urgență și a parcurs aproximativ 20 de km, până într-o curbă, când o mașină a secerat-o, iar românca a fost pur și simplu spulberată.

Anunțuri
Anunțuri

La volanul autoturismului era un italian de 67 de ani care a declarat că i-a fost imposibil s-o evite, fiindcă i-a apărut pur și simplu în față. La sosirea ambulanței, Claudia Tolu a fost declarată moartă, informează stirileprotv.ro. Era deja cinci dimineața, iar echipajul de urgență venit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru româncă, decât să constate decesul.

Soțul ei, în vârstă de 47 de ani, ajuns la destinație a decis totuși să doarmă în mașină. Acolo a primit vestea că soția sa a murit pe autostrada pe care chiar el o abandonase. Când polițiștii i-au confirmat tragedia și i-au dat toate detaliile, omul a amenințat că se sinucide, motiv pentru care autoritățile au decis să-l interneze la Spitalul din Aosta în secția de Psihiatrie.

Șoferul care a băgat-o în mormânt pe Claudia Tolu va fi judecat sub acuzația de ucidere din culpă, dar nu va scăpa ușor nici soțul ei.

Anunțuri

Nello Alfonso Caputo va fi la rândul lui trimis în fața instanței pentru complicitate. Ultimul mesaj de pe Facebook al Claudiei Tolu este dedicat soțului, care din nefericire este cel care a lăsat-o singură pe autostrada pe care și-a găsit sfârșitul. Postarea a fost făcută de ziua de naștere a italianului, la împlinirea vârstei de 47 de ani. Cu această ocazie românca i-a făcut o urare soțului ei “scump și adorabil”. “La mulți ani iubitule” este mesajul scris în urmă cu doar câteva zile, pe 8 martie. #Romani de pretutindeni #romani in Italia #Accident