Într-un efort disperat de a reduce migrația furibundă, Slovenia introduce de astăzi restricții noi la frontiera cu Grecia. Astfel, vor fi primiți doar cei care vor solicita în mod expres azil politic, dar și cei care au nevoie de ajutoare umanitare. Premierul sloven a declarat că traseul balcanic prin care imigranții trec din Grecia spre țările din nordul Europei, va fi închis și că decizia face parte din acordul UE-Turcia.

Reacția din partea țării vecine Serbia a venit imediat: aceasta a anunțat deja că va închide granițele cu Bulgaria și Macedonia și nu va mai permite accesul pe teritoriul său decât pentru imigranții care au pașapoarte cu vize.

Anunțuri
Anunțuri

„Serbia nu vrea să devină centru de colectare a refugiaților”, spun oficialii de la Belgrad.

Potrivit normelor UE, imigranții sunt obligați să solicite azil politic în prima țară în care ajung. Cum cei mai mulți dintre aceștia sosesc de regulă în grecia, sistemul de înregistrare a acestora este blocat, motiv pentru care țările UE intenționează să modifice puțin regulile în sensul centralizării lor.  #Uniunea Europeana #imigranti #Refugiați