Premierul britanic David Cameron a făcut câteva precizări suplimentare legale de noul acord cu partenerii europeni, acord care în linii mari specifică în mod exclusivist liniile trasate de executivul britanic drept condiții severe, pentru rămânerea în cadrul familiei Uniunii Europene.

Potrivit Gazeta de România, premierul David Cameron a fost deosebit de tranșant în această privință declarând că una dintre măsurile ce vor intra în vigoare va fi aceea de expulzare a oricărui muncitor european, care nu îşi găseşte de lucru timp de 6 luni. Cu alte cuvinte, orice persoană rămasă fără job devine un potențial vizat, în condițiile în care nu reușeste să își găsească alt serviciu în intervalul precizat.

Anunțuri
Anunțuri

Premierul britanic a tinut să mai precizeze, că actuala echipă de conducere a țării nu va accepta ca Marea Britanie să facă parte dintr-un superstat al Uniunii Europene. El a mai adăugat că migranții din cadrul Uniunii Europene nu vor avea drept să solicite niciun ajutor social în intervalul în care își caută un job nou. 

David Cameron vrea totodată să fie făcute verificări și să împiedice ca nivelul alocațiilor, pentru copii românilor care nu stau în Regat să fie identic cu cel existent în Marea Britanie, lucru pe care Klaus Iohannis l-a acceptat ca fiind temporar. Aceste schimbări obținute de Marea Britanie se referă de fapt la cel mai intens mediatizat subiect, imigrația, care a depășit cotele normalității.

Așa cum s-a mai spus, oficialii de la Londra vor putea să limiteze accesul la ajutoarele sociale pentru muncitorii europeni noi veniți în primii 4 ani.

Anunțuri

Mecanismul ar fi valabil chiar şi până la o perioadă de 7 ani. Totodată cuantumul final al alocațiilor, a mai subliniat Cameron, pentru copii rămași în tara de origine, va fi reglat în funcție de nivelul de trai din acea țară europeană și nicidecum nu se va alinia la standardele britanice actuale.

În altă ordine de idei, executivul de la Londra încearcă să tempereze munca la negru, afluxul de forță de muncă  și să descurajeze asistații social care trăiesc din mila statului în loc să muncească. #Uniunea Europeana #romani in UK