Potrivit unor statistici date publicității de Fundația Lufkin pentru Migrație și Antreprenoriat (FLAME), sumele pe care românii din #Diaspora le trimit acasă ajung la aproximativ 7 miliarde de euro anual, iar economiile care pot fi realizate de cei plecați la muncă în străinătate sunt estimate la circa 28-30 de miliarde de euro, precizează wall-street.ro.

Președintele FLAME, Cristina Dobre, a declarat că această statistică a fost făcută estimând că în străinătate ar fi plecați un număr de 5 milioane de cetățeni români,cu toate că nu se cunoaște un număr exact al acestora. Ea precizează că în jur de 70% dintre cei plecați în alte state, adică 3,5 milioane de români, au trimis și continuă să trimită în România o bună parte din banii câștigați.

Anunțuri
Anunțuri

Cristina Dobre a declarat, în timpul unei conferințe despre antreprenoriat și românii din diaspora, că potrivit institutului Eurostat, media anuală a sumelor transferate acasă de românii care muncesc în străinătate este de aproximativ 2.000 de euro, iar economiile pe care aceștia le realizează anual se apropie de 8.000 de euro.

Din această cercetare a fundației FLAME, mai reies câteva cifre importante și anume că 64% dintre românii din afara țării reușesc să facă economii, dar 46% preferă să își țină banii în străinătate. Doar 18% dintre ei au banii în băncile din România. Se consideră deasemenea că 62% dintre românii aflați în străinătate fac economii cu scopul de a deschide o afacere

Aceste calcule duc la concluzia că românii din diaspora reușesc să economisească un total de 28 miliarde de euro pe an, ceea ce reprezintă potrivit declarației guvernatorului Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu ”cifre aproape șocante”.

Anunțuri

Atât șeful BNR cât și Cristina Dobre au precizat faptul că aceste sume reprezintă un potențial financiar imens pentru România, dar din păcate resursele nu sunt canalizate spre economia țării noastre, mulți preferând să investească acești bani în statele în care muncesc. Spre exemplu în Italia, circa 8,4% dintre firmele înregistrate în 2015 au fost înființate de antreprenori români, iar pe teritoriul Marii Britanii cetățenii români dețin peste 10.000 de companii.

Toate aceste cifre scot în evidență faptul că până și românii preferă să își investească banii în alte țări decât în România. Așadar nu este de mirare faptul că investițiile străine în țara noastră, deși în creștere în ultimul an, abia au depășit cifra de 3 miliarde de euro în 2015, potrivit datelor BNR.

Este îngrijorător faptul că aceste investiții străine sunt la un nivel destul de scăzut raportat la alte state din regiune, precum Cehia, Polonia sau Ungaria și mai mult  de atât suma totală investită anual de companiile străine în economia României reprezintă sub 50% din totalul sumelor pe care românii din străinătate le trimit în fiecare an acasă. #Romani de pretutindeni #Finante