O adolescentă româncă, în vârstă de 17 ani, a fost victima unui grav accident rutier ce a avut loc vineri, după-amiază, în orașul italian Carpi di Modena, informează actualitatea.it. Autoturismul condus de un bărbat, tot român, s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului. Potrivit informațiilor oferite de carabinierii ce anchetează cazul, șoferul, în vârstă de 22 de ani, conducea  un Opel Corsa și se întorcea împreună cu iubita sa de la locul de muncă. Din motive încă  necunoscute de anchetatori, conducătorul autoturismului a pierdut controlul volanului, iar consecințele au fost destul de grave. Românul a scăpat cu răni ușoare, care nu i-au pus viața în pericol, spre deosebire de prietena sa, care a fost transportată de urgență la unitatea medicală din Baggiovara.

Anunțuri
Anunțuri

Starea tinerei este foarte gravă, după cum reiese din declarațiile medicilor sosiți la locul accidentului.

Pacienta are oasele de la nivelul feței zdrobite. "Vom încerca tot ce se poate pentru a o salva", au declarat medicii din cadrul spitalului Baggiovara. Românul se află înternat la același spital, însă cu leziuni ușoare. Din cauza accidentului, circulația a fost întreruptă timp de șase ore. Polițiștii continuă investigațiile pentru a afla circumstanțele care au dus la producerea tragediei rutiere.

Aceasta nu este singura tragedie petrecută în Italia. Anul trecut, în luna octombrie, în regiunea Potenza, un român, în stare de ebrietate a fost autorul unui grav #Accident, în urma căruia doi italieni și-au pierdut viața. Tânărul, în vârstă de 28 de ani, nu a respectat regulile de circulație și a intrat pe contrasens, lovind puternic un alt autoturism în care se aflau două persoane.

Anunțuri

Pasagerii italieni, cu vârste cuprinse între 56 și 34 de ani, au decedat pe loc. Presa Italiană a mai menționat că în mașina condusă de șoferul roman se mai afla și un alt conațional.  Românii au fost transportați la spital cu un elicopter. Testele de alcoolemie au demonstrat că șoferul român băuse înainte de a se urca la volanul autoturismului. #Romani de pretutindeni #romani in Italia