Poliția ungară spune că este copleșită de tentativele de trecere ilegală a frontierei, după ce mai mult de 1.200 de persoane au fost deja prinse că au rupt gardul de sârmă ghimpată și au forțat trecerea graniței numai în luna februarie. Acest lucru marchează o creștere uriașă a numărului de persoane care încearcă să treacă de gardul, construit special cu scopul de a-i descuraja să între în #Ungaria. Statistica arată că au fost 550 tentative în ianuarie și doar 270 în decembrie, ceea ce indică o creștere de aproape cinci ori. Toate aceste probleme cu care se confruntă autoritățile maghiare au fost postate pe pagina web a publicației Sunday Express.

Anunțuri
Anunțuri

Paradoxal, există în acest moment mai mulți oameni care intră în Ungaria, decât anul trecut când acest gard nu fusese încă ridicat. Bariera, care a fost finalizată în luna septembrie, a provocat inițial controverse și a stârnit o revoltă a imigranților la scurt timp după finalizare, poliția fiind nevoită atunci să folosească tunuri de apă și gaze lacrimogene. Cu toate acestea, gardul a fost fără îndoială un succes la început, numărul persoanelor care au trecut ilegal frontiera de aproape 180 de km cu Serbia scăzând considerabil.

Înainte de finalizarea gardului, în jur de 4.500 imigranți erau interceptați în fiecare zi în încercarea lor de a trece granița cu Ungaria. După ce bariera a fost ridicată, numărul acestora a scăzut la doar 15 persoane pe zi. Cu toate acestea, imigranții sunt din nou din ce în ce de hotărâți să intre ilegal în număr din ce în ce mai mare, tăind gardul de sârmă sau escaladându-l.

Anunțuri

Cele mai multe dintre persoanele care trec frontiera ungară în acest fel sunt din Pakistan, Iran și Maroc, țări ale căror locuitori nu mai sunt lăsați să intre prin punctele de frontieră autorizate, fiind considerate zone sigure neafectate de război. Ca răspuns, ministrul maghiar de interne Sandor Pinter a închis recent trei treceri de cale ferată către Croația, pentru a preveni ca imigranții să treacă pe jos folosind acest traseu.

Există de asemenea zvonuri că Ungaria dorește să construiască un alt gard, de-a lungul graniței cu România. Ideea a stârnit anul trecut o dispută diplomatică pe această temă cu oficialii români, Victor Ponta, primul ministru al României la acea vreme declarând că intenția maghiarilor este neconformă cu normele din Uniunea Europeană. Acum ideea este reiterată de partea maghiară, Janos Lazar, șeful cancelariei primului ministru ungar, spunând că "migrația va reporni în primăvară și este posibilă din nou o eventuală presiune asupra frontierelor noastre. Trebuie să se pregătească în acest sens construirea unui gard la granița cu România".

Anunțuri

Mai mult de doua milioane de oameni au ajuns în Uniunea Europeană în anul 2015, majoritatea hotărâți să ajungă în țările bogate din nordul Europei, prin intermediul așa numitei rute balcanice, care trece prin țări precum, Grecia, Serbia, Macedonia, Croația și Ungaria. Este posibil ca în curând și România să ajungă rută de tranzit, mai ales acum când toate coridoarele de trecere cunoscute sunt atent verificate și controlate. #Uniunea Europeana #imigranti