Consiliul pentru Migrație din Suedia a ajuns să închirieze ”Ocean Gala”, unul dintre cele mai mari vase de croazieră din lume, unde turiștii ajung să plătească peste 3.000 de euro (circa 2.500 de lire sterline), pentru o vacanță de două săptămâni. Vasul a fost închiriat pentru un an de zile la prețul uriaș de 65.000 de lire sterline (peste 80.000 de euro) pe zi.

Mii de imigranți vor primi camere la bordul acestui vas de lux (care are printre dotări un bazin de înot și un teatru), deoarece Suedia nu mai poate face față numărului foarte mare de imigranți care sosesc la frontierele sale în fiecare săptămână, a dezvăluit presa suedeză.

Anunțuri
Anunțuri

Atunci când nava de croazieră gigant va fi plină, aceasta va asigura pat și masă pentru aproape 1.800 de imigranți. "Faptul că au un teatru sună foarte frumos. Cei care vor ajunge pe nava aceasta, probabil că nu vor petrece foarte mult timp la bord, ci doar până când aplicațiile lor vor fi prelucrate. Deci, fiecare are nevoie de un minim de încurajare.”, a declarat un purtător de cuvânt al autorităților suedeze, citat de Daily Mail.

Cu toate acestea, refugiații care vor ajunge chiar și pentru o scurtă perioadă de timp pe acest vas, nu vor beneficia de aceleași lux oferit celor care au plătit mii de euro pentru o croazieră de două săptămâni. Kjell Tandberg, unul dintre managerii companiei care deține acum vasul de croazieră ”Ocean Gala”, a declarat pentru Mail Online: "Piscina va fi închisă, vom avea terase pe partea de sus a acesteia. Cazinoul a fost deja închis, dar vor rămâne unele birouri de la bord pentru organizarea azilului iar saloanele vor fi folosite pentru educație și ca zone comune.”

Oficialii suedezi s-au declarat mulțumiți că au putut găsi un loc de andocare în portul Härnösand, din nordul Suediei, unde temperaturile sunt în prezent sub punctul de îngheț. Willis Åberg, unul dintre directorii Consiliului pentru Migrație din Suedia a dezvăluit că autoritățile din țara scandinavă, se luptă să găsească soluții pentru a putea găzdui refugiații care sosesc în Suedia, chiar și prin ridicarea unor corturi în mijlocul iernii.

Anunțuri

Acesta a spus că a venit cu ideea unui centru plutitor pentru imigranți cu câțiva ani în urmă, conform Mail Online. #Turism #imigranti #Refugiați