Planul autorităților franceze privind demolarea unei zone importante a taberei pentru #Refugiați de la Calais, cunoscută în toată lumea drept Jungla, a primit undă verde din partea Curții de Justiție din Lille. Autoritățile susțin că aproximativ 1.000 de imigranți vor fi afectați de planul de evacuare care va avea loc în zona de sud a taberei, dar organizațiile pentru ajutorarea refugiaților spun că numărul celor care locuiesc în această zonă este mult mai mare, potrivit ediției online a BBC.

Oficialii locali din regiunea Nord Pas-de-Calais, unde este amplasată cunoscuta tabără a imigranților, au declarat că zonele publice, cum ar fi locașurile de cult sau școlile, nu vor fi demolate, ținând să menționeze că aceasta este o "operațiune umanitară", conform bbc.com.

Anunțuri
Anunțuri

Expulzarea din tabără a peste 1.000 de imigranți reprezintă o operațiune destul de complicată, dar refugiații nu vor fi forțați să plece. ”Vom continua negocierile cu cei care locuiesc în această zonă, iar cu ajutorul agențiilor pentru ajutorarea refugiaților, sperăm să îi putem convinge că aceasta este cea mai bună soluție”, au declarat oficialii francezi, citați de cotidianul Le Figaro.

Cei care trăiesc în lagărul de la Calais sunt imigranți veniți din Orientul Mijlociu, Afganistan și Africa. Majoritatea acestora speră să traverseze Canalul Mânecii pentru a ajunge în Marea Britanie, dar autoritățile din Regat nu sunt de acord cu primirea lor.

Primarul orașului port Calais, Natacha Bouchart, a declarat că autoritățile au fost nevoite să ia aceste măsuri pentru a evita aglomerarea taberei. Ministrul de Interne al Franței, Bernard Cazeneuve a insistat asupra faptului că evacuarea ar fi o operațiune umanitară.

Anunțuri

"Nu s-a pus niciodată problema trimiterii buldozerelor de către autoritățile guvernamentale pentru a demola situl", a declarat acesta presei.

La nord de Calais, țara vecină, Belgia a impus controale la frontiera sa cu Franța, tocmai pentru a evita intrarea pe teritoriul belgian a sute sau chiar mii de refugiați din ”Jungla” de la Calais. Poliția de frontieră belgiană a oprit în această săptămână câteva zeci de imigranți care încercau să treacă frontiera, venind din Franța.

Nu se cunoaște cifra reală a celor aflați în tabăra din Calais. În timp ce funcționarii spun că aceasta adăpostește circa 3.700 de imigranți, agențiile neguvernamentale afirmă că cifrele urcă până la 5,497. Populația din jumătatea sudică (unde va avea loc evacuarea imediată) este estimată a fi între 800-1.000 de oameni sau 3.455 potrivit ong-urilor care au ajutat imigranții.

Un număr de 205 femei și 651 copii (dintre care 423 neînsoțiti ) sunt primii pe lista oficialilor francezi pentru evacuarea din zonă și trimiterea lor în alte centre pentru imigranți din Franța. Guvernul local are un plan de evacuare a unui număr de peste 2.000 de imigranți care trăiesc în Calais, potrivit declarațiilor lui Fabienne Buccio, șeful autorităților locale. #Franta #imigranti