Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, este în acest moment necăjită foc pe toată lumea şi nu ascunde acest lucru. Europenii au supărat-o ca niciodată. Ea şi-a arătat supărarea acum câteva zile în faţa colegilor de partid. S-a întâmplat după ce sondajele au arătat că patru cetăţeni germani din 10 nu o mai vor în fruntea guvernului de la Berlin.

Angela Merkel este supărată pe Europa şi arată că şi alţii ar fi dezamăgiţi de europeni. Declaraţiile sale vin pe fondul reacţiei multor europeni, mulţi dintre ei fiind împotriva sosirii refugiaţilor pe Bătrânul Continent. Este acuzată că a promovat o politică mult prea permisivă, prin deschiderea graniţelor pentru imigranţii sosiţi din toate direcţiile, mai ales pentru cei din ţările arabe, în principal Siria.

Anunțuri
Anunțuri

Cancelarul a dat ca exemplu Libanul, o ţară foarte mică şi cu doar vreo cinci milioane de locuitori care a preluat cel puţin un milion de refugiaţi de război sirieni şi nu numai, fără să fie un stat puternic dezvoltat, cum e Germania.

„Nu pot înţelege cum o Uniune Europeană cu peste 500 de milioane de locuitori nu poate prelua, de exemplu, un milion de sirieni, în timp ce o ţară cu doar cinci milioane de locuitori cum este Libanul reuşeşte să facă acest lucru. Mulţi oameni sunt dezamăgiţi de Europa. Dar ca să fiu sinceră, să ştiţi că şi eu sunt puţin, dar îmi fac treaba în continuare cu optimism”, a mai spus Merkel, citată de Digi 24.

Reacţiile românilor la aceste informaţii despre dezamăgirea şefului guvernului german au fost numeroase împotriva ei. Angela Merkel continuă să fie criticată de cetăţenii europeni, care se simt trădaţi de politica ei faţă de imigranţi.

Anunțuri

Iniţial, ea a considerat că refugiaţii de drept din teatrele de război, care fug de moarte lăsând totul în urmă, trebuie primiţi şi integraţi. Numai că lucrurile nu au stat deloc cum s-a gândit. Din cei peste 1,1 milioane de refugiaţi primiţi de Germania numai în 2015, 600 de mii şi-au pierdut urma.

"Ar trebui să fie dezamăgită pentru europencele agresate sexual sau violate, pentru tânăra ucisă în Suedia de către un imigrant adolescent, pentru haosul creat prin impunerea politicii ei prea deschise. Acum pentru greşeala ei vrea să plătim toţi taxa aia pe litrul de carburant ca să plătim din buzunarul nostru erorile făcute de ea, la securitatea europenilor nu s-a gândit", a comentat cineva.

De fapt, Angela Merkel a încercat să fie omenoasă şi a cerut înţelegere pentru adevăraţii refugiaţi, nicicum pentru teroriştii sau musulmanii radicali infiltraţi printre ei însă realitatea a fost alta iar civilizaţia europeană se confruntă cu o mare problemă, a mai afirmat cineva care-i ţine partea.

În acest moment, impunerea cotelor obligatorii de refugiaţi către ţările UE fără acordul acestora, ameninţările directe la adresa statelor care nu sunt de acord cu directivele de la Bruxelles, violenţele apărute, declaraţiile neinspirate ale unor lideri ca şi securitatea tot mai ameninţată oriunde a europenilor, face ca situaţia să rămână foarte complicată.

Anunțuri

Angela Merkel este supărată pe toţi şi pe toate. Probabil că va veni totuşi timpul când se va arăta dezamăgită şi de agresiunile sexuale nu doar violenţele, săvârşite asupra femeilor germane chiar în noaptea de revelion în câteva oraşe germane.

Însă valul imigranţilor duce şi la alte efecte: Cererea autonomiei de către anumite zone faţă de Germania, cum ar fi Dresden sau furia multor europeni când descoperă tot mai mulţi musulmani care tratează cu lipsă de respect altă religie decât islamul, deşi sunt primiţi în centre, ajutaţi cu bani, mâncare, adăpost şi se depun eforturi pentru trierea respectiv integrarea celor care vor primi drept de azil.

Un cititor a încercat să pară mai echidistant: "Ce păţesc adevăraţii refugiaţi, cinstiţi, e cum am păţit noi românii cînd din cauza unora de-ai noştri care fură şi jefuiesc suntem catalogaţi toţi de aceeaşi teapă. Aşa şi cu refugiaţii, dacă unii dintre ei violează sau ameninţă nu ştiu dacă e corect să fie generalizaţi şi consideraţi toţi aşa". #Uniunea Europeana #Romani in Germania #imigranti