Cea mai nouă reglementare în domeniul circulației rutiere a intrat în vigoare, iar nerespectarea acesteia, după cum se subînțelege, poate atrage sancționarea în conformitate cu prevederile Codului Rutier.

Începând cu luna august a anului curent, toate autovehiculele trebuie să dețină la bord ceea ce se cheamă "Cartea de salvare a autoturismului". Este vorba despre o coală A4, pe care este prezentat schematic modul de alcătuire a caroseriei maşinii. Necesitatea existenţei acestei „cărţi” la bord este impusă de reglementările Uniunii Europene, care sunt valabile implicit și pentru România.

În conformitate cu site-ul csb.acr.ro, fișa de salvare trebuie plasată în spatele parasolarului din dreptul șoferului, iar nerespectarea acestei cerinţe constituie contravenție conform Codului Rutier și atrage după sine amendarea șoferului.

Anunțuri
Anunțuri

Fișa poate fi descărcată de pe site-ul csb.acr.ro.

Importanţa existenței acestei „cărţi de salvare” la bord este majoră, dat fiind faptul că, în cazul unor accidente care necesită descarcerare, pompierii vor putea folosi detaliile tehnice de pe reprezentarea schematică pentru a reuși scoaterea victimelor din maşină în timp util. Creșterea durității materialelor din care sunt construite noile modele de autoturisme și eventualele sisteme de alimetare pe GPL se vor regăsi în specificațiile cărții, alături de numărul de airbaguri aflate în dotarea autovehiculelor.

Informațiile de pe fișele respective sunt destinate exclusiv uzului personalului antrenat pentru situaţii de urgenţă în caz de accidente rutiere și va facilita intervenția acestora.

Inițial, Poliţia Rutieră va demara o campanie de informare printre șoferi, amânând pentru următoarea perioadă sancționarea pecuniară a acestora.

Anunțuri

Ulterior, agenții de circulație vor trece la sancționarea celor care nu respectă noile prevederi, ce le pot salva viețile lor sau pe cele ale membrilor familiilor acestora.

Prin această decizie, Uniunea Europeană urmărește ușurarea misiunii personalului salvator de pe tot teritoriul comunităţii. #Uniunea Europeana #Politie #Accident