Corupţia rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru întreaga societate europeană. Deşi natura şi domeniul de aplicare al corupţiei pot diferi de la un stat al UE la altul, aceasta dăunează uniunii în ansamblu prin scăderea nivelului de investiţii, împiedică funcţionarea corectă a pieţei interne şi reducerea finanţelor publice. Costurile economice puse pe seama corupţiei în UE se ridică la aproximativ 120 de miliarde de euro pe an.

Fie că vorbim de corupţie politică, activităţi de corupţie comise de şi cu grupuri infracţionale organizate sau aşa-numita corupţie măruntă, abuzul de putere pentru câştig privat nu este acceptabil şi are consecinţe groaznice. Patru din cinci cetăţeni ai UE consideră corupţia ca o problema majoră în statul lor. Această realitate subliniază necesitatea pentru restabilirea încrederii în eficacitatea politicilor anticorupţie şi solicită un angajament politic ferm. #Uniunea Europeana #Coruptie

Uniunea are un drept general de a acţiona în domeniul politicilor anticorupţie, în limitele stabilite prin Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. UE ar trebui să asigure un nivel ridicat de securitate, inclusiv prin prevenirea şi combaterea criminalităţii şi apropierea legislaţiilor penale. Corupţia este una dintre cele mai grave infracţiuni. Este adesea legată de alte forme grave de criminalitate, cum ar fi traficul de droguri şi de fiinţe umane şi nu pot fi abordate în mod corespunzător de către toate statele UE. Odată cu adoptarea Programului de la Stockholm, Comisia a primit un mandat politic pentru a măsura eforturile în lupta împotriva corupţiei şi să dezvolte o politică globală a UE de combatere a corupţiei, în strânsă cooperare cu Grupul Statelor Europene Împotriva Corupției.


În iunie 2011, Comisia a instituit un mecanism de evaluare periodică a eforturilor depuse de statele UE în lupta împotriva corupţiei, care ar putea contribui la crearea impulsului necesar pentru angajament politic ferm de către toţi factorii de decizie din UE. Mecanismul, parte a unui pachet mai larg anti-corupţie, va permite evaluarea periodică a eforturilor anticorupţie din statele UE, cu scopul de a încuraja voinţa politică, contribuind la intensificarea eforturilor de combatere a corupţiei şi consolidarea încrederii reciproce. Aceasta va facilita, de asemenea, schimbul de bune practici, identificarea tendinţelor UE, colectarea de date comparabile şi de a stimula învăţarea reciprocă şi în conformitate cu angajamentele internaţionale ale UE. În plus, mecanismul de raportare al UE va pregăti terenul pentru viitoarele iniţiative politice ale UE în domeniul anti-corupţie.


În cadrul UE, Decizia-cadru 2003 privind combaterea corupţiei în sectorul privat, are scopul de a incrimina atât corupţia activă şi pasivă. Al doilea raport de implementare arată că transpunerea nu este satisfăcătoare. Mai multe state UE au încă de transpus dispoziţiile mai detaliate privind incriminarea tuturor elementelor de corupţie activă şi pasivă şi dispoziţiile privind răspunderea persoanelor juridice. În funcţie de progresele înregistrate, Comisia va lua în considerare propunerea unei directive pentru a înlocui decizia-cadru.