Președintele Rusiei, #Vladimir Putin a fost mereu perceput ca pe un om puternic, care a realizeat ceea ce și-a pus în gând. Pentru ruși el este un om demn de a conduce țara, pentru că dă impresia de forță, de a ține frâiele cu o mână de fier. Pe plan internațional el este văzut ca o persoană care dorește doar să își atingă interesele sale, fără menajamente față de alți lideri politici din țara sa ori față chiar de țările învecinate.

Criza din Crimeea și cea din Ucraina au făcut din președintele Vladimir Putin să nu mai fie un om politic de apreciat sau de invidiat de către ceilalți politicieni de rang înalt din Europa și din întreaga lume.

Anunțuri
Anunțuri

Se tot vorbește de faptul că Putin are un imperiu colosal, că ar fi unul dintre cei mai bogați oameni ai planetei, cu o avere estimată la câteva miliarde de euro. Însă nimic nu este dovedit până acum.

Fiind un om căruia îi place să își facă apariția în public, în special când este vorba de competiții sportive, dispariția acestuia din spațiul public la începutul anului 2015 a atras de la sine o mulțime de semne de întrebare. În cercuri restrânse se știa clar faptul că președintele Rusiei are importante probleme de sănătate. Se mai știe și faptul că acesta are mai multe sosii. Cea mai bună dintre acestea chiar a fost trimisă în repetate rânduri în locul președintelui, mai ales la întrevederile cu presa.

Când în luna martie,  Vadimir Putin a încetat să mai apară în public, se pare că atunci a fost momentul când el a fost înlocuit în totalitate de către sosie.

Anunțuri

Motivul ar fi decesul acestuia. Presa rusă de scandal, unii angajați ai Kremlinului precum și soția acestuia, care se află sub nume fals în Marea Britanie, susțin la unisonul faptul că adevăratul președinte rus a decedat, iar actualul personaj nu este altceva decât o sosie, care are acum posibilitatea de a face pe plac celor mai importante și bogate personalități din #Rusia. Ca orice sosie, nici aceasta nu este perfectă. Se pare că pe sosia lui Putin o trădează o cicatrice care se află deasupra ochiului drept și pe care adevaratul Vladimir Putin, nu a avut-o niciodată.