În scurt timp România ar putea aduna 100 de proceduri de infringement declanșate de Comisia Europeană, unele dintre ele ajungând până la faza de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru că țara noastră nu respectă regulile europene.

Recent Uniunea Europeană a anunțat că a sesizat Curtea de Justiție pentru cazul de poluare cu praf transfrontalieră de la Moldova Nouă. Acolo, după închiderea minei de cupru, iazurile de decantare au fost lăsate de izbeliște, praful de pe sutele de hectare fiind antrenat de vânt în Clisura Dunării și în stațiunile turistice din Serbia. 

România mai este pe punctul de a fi sancționată cu procedura de infringement pentru că nu a închis, așa cum și-a asumat în tratatul de aderare, mai multe deșeuri de gunoi neconforme din mai multe localități din țară, patru dintre ele chiar în Caraș-Severin, dar și pentru faptul că România nu-și îndeplinește efectiv angajamentele luate de a colecta selectiv deșeurile. 

Nu doar problemele de mediu au adus sancțiuni României, Comisia Europeană mai declanșând infringement pentru netranspunerea pe deplin în legislația națională a directivei europene privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare dar și pentru neaplicarea directivei privind băncile în insolvență, sistemul de impozitare al societăților străine, refuzul de a plăti pensiile cetățenilor greci care au muncit în România și multe altele.

Anunțuri
Anunțuri

În februarie 2012 Comisia Europeană a renunțat la demararea a 6 proceduri, după ce Statul Român a făcut pași repezi în remedierea problemelor sesizate, dar a declanșat totuși procedură pentru netranspunerea directivei energetice și pentru lipsa de etichetare în energie.

România a mai fost trasă de urechi pentru lipsa de transpunere a legislației europene în legislația ce reglementează comunicațiile, măsurile neconcurențiale pe calea ferată, firmele ce folosesc transportul diesel fiind obligate să plătească taxa pentru energia electrică. Poate cea mai importantă măsură, care ar fi și avut o mare utilitate, a fost sancționarea cu infringement a României pentru deaderarea la Sitemul unic de plată în Europa, SEPA.  #Comisia Europeana #Dezastru natural