Recent Guvernul Italiei a decis sa introduca salariul minim pe economie, precum majoritatea statelor Uniunii Europene. Primele discutii au avut loc la inceputul acestei luni, dar urmeaza ca in perioada urmatoare Cabinetul de la Roma sa se stabileasca toate detaliile.

Prin urmare, angajatorii italieni vor fi obligati sa mareasca salariile, iar minimul ar fi de 6,30-7 euro pe ora de munca. Astfel, salariul imigrantilor care lucreaza in Italia, ar urma sa ajunga la o mie de euro pe luna, in cazul in care lucreaza de luni pana vineri, cate opt ore pe zi.

Potrivit presei din Peninsula, noile decizii in ce priveste salariul minim nu vor fi aplicate si privind salariul minim nu se vor aplica si in cazul persoanelor care lucreaza la stat si care au fost stabilite in urma acordurilor colective nationale.

Anunțuri
Anunțuri

Potrivit sindicatelor aceste acorduri in prezent acopera doar 80% din muncitorii italieni.

Salariile minime lucratorilor de pe piata interna si indrijitoarelor domestice din Italia sunt actualizate anual in baza modificarilor costurilor si a vietii de trai. Noile valori sunt stabilite in fiecare an de catre o comisie nationala care reuneste sindicatele si angajatorii Ministerului Muncii si Politicilor Sociale.

Chiar daca se introduce salariul minimum pe economie, nu inseamna ca se rezolva si criza cu care se confrunta Italia la ora actuala. Rata somajului a ajuns la cel mai inalt nivel pe care l-a avut in ultimii 50 de decenii.

Italia este una disntre putinele state membre UE care nu avea fixat salariul minim pe economie. Celelate state sunt: Danemarca, Austria, Suedia, si Cipru.

Anunțuri

Pana in prezent, in Italia, salariiile erau fixate prin acordurile de bransa incheiate de toate sectoarele.

In cursul acestui an, si Germania urmeaza sa aplice legea salariului minim, care deja a fost discutat si va fi de 8,50 euro/ora, fata de Franta care are un salariu de 9,50 euro pe ora.

Printre tarile cu cel mai mare salariu din Uniunea Europeana mai sunt: Belgia, Olanda si Luxemburg. La polul opus se gasesc Republica Moldova, cu cca 260 de dolari net pe luna si Romania.

#Diaspora