Pe langa necesitatea examinarii regimului sanctiunilor impuse Rusiei de catre #Uniunea Europeana, preocuparile liderilor europeni intruniti la Consiliul European de la Bruxelles au fost legate de gasirea unei solutii, privind "uniunea energetica". Mentionam ca resursele au jucat un rol esential in constituirea Uniunii Europene, deoarece doua din cele trei comunitati europene, CECO (1951) si EURATOM (1957) au la baza conventii care le privesc in mod direct.

Este evident ca dimensiunea energetica este o problema care treneaza de zeci de ani, ca si cea a apararii comune, dupa esecul Comunitatii Europene de Aparare din 1954.

Anunțuri
Anunțuri

Ea a revenit in atentia forurilor comunitare odata cu degradarea relatiilor dintre SUA, Rusia si Uniunea Europeana, Rusia, prin intermediul colosului Gazprom incercand sa influenteze relatiile internationale prin "jocul" livrarilor de gaze. Rusia este primul exportator de gaze naturale catre Uniunea Europeana, conductele tranzitand Ucraina. Criza Ucrainiana declansata cu un an in urma, prin alipirea Peninsulei Crimeea a generat tensiuni si in domeniul politicii livrarii de gaz, Kremlinul cerand plati in avans, pentru a nu inchide robinetul, in schimbul, continuarii livrarii si al mentinerii fixe a nivelului datoriilor din urma ale Ucrainei. La randul sau, Ucraina a amenintat ca daca Rusia va reduce livrarile, Ucraina va fi nevoita sa nu mai asigure din resursele sale proprii intretinerea sistemului de transport al gazelor catre centrul si vestul Europei.

Anunțuri

Uniunea Europeana a sperat ca proiectul "Nabucco" va crea o alternativa viabila la gazul rusesc, dar replica Rusiei nu s-a lasat asteptata, ea fiind initiatoarea unui alt proiect, "Southstream".

Consiliul European, institutie comunitara care ii cuprinde pe sefii de stat si de guvern ai statelor membre trebuie sa gaseasca rapid solutii, pe fondul escaladarii crizei din ucraina si pe cel al anuntului comunitatii internationale de a impune sanctiuni Rusiei.

Practic, scopul esential pe care il are acest Consiliu il reprezinta examinarea posibilitatilor ca Uniunea Europeana sa isi asigure independenta energetica.