Reprezentantii echivalentului Consiliului National al Audivizualului din #Marea Britanie, OFCOM, au dezvaluit astazi presei britanice ca au inceput sa ancheteze postul de televiziune Channel 4 din cauza numeroaselor plangeri pe care le-au primit, plangeri referitoare la continutul documentarului "The romanians are coming".

Pana in prezent s-au primit peste 120 de sesizari din partea a diferiti cetateni care au considerat ca modalitatea de prezentare a romanilor este una incorecta, conform celor declarate de reprezentantii OFCOM siteului britanic de stiri, broadcastnow.co.uk. Purtatorul de cuvant al institutiei britanice a mai precizat ca se investigheaza in special acuzatiile referitoare la difuzarea unui material cu un continut ofensator care a fost prezentat intr-un context fara sustinere reala.

Anunțuri
Anunțuri

Nu numai materialul referitor strict la comunitatea romaneasca este investigat de "cainele de paza" al audiovizualului britanic, cum este supranumit OFCOM, ci si un alt material referitor la imigranti cu denumirea "Immigration Street" pentru care s-au primit plangeri deoarece prezinta imigranti in posturi care pot sa nu fie in conformitate cu realitatea.

Difuzarea documentarului "The Romanians are coming" a nascut numeroase polemici si a aprins spiritele in comunitatea romaneasca din Marea Britanie deoarece mare parte a acestui documentar a prezentat cazuri izolate, nu foarte fericite, care au indus ideea ca romanii au un anumit tip de mentalitate si comportament. Romanii din Marea Britanie au organizat chiar si proteste in fata postului de televiziune pentru a atrage atentia asupra pericolului pe care il poate reprezenta popularizarea acestui documentar.

Anunțuri

De asemenea, presa din Romania a alocat spatii generoase acestui subiect si a generat reactii atat pro cat si contra documentarului mentionat.

Din cele prezentate de reprezentantii OFCOM se pare ca romanii din Marea Britanie nu s-au multumit doar cu reactii informale la adresa postului Channel 4 si au recurs la mijloace legale de sesizare a institutiilor britanice abilitate. Aceste demersuri incep sa-si gaseasca un ecou, primul rezultat fiind anchetarea postului de televiziune care a prezentat romanii intr-un mod considerat partinitor.