Românii pot circula prin Europa doar cu buletinul dar au drepturi si obligatiuni

Toţi românii care vor să meargă în Uniunea Europeană, vor avea nevoie doar de Cartea de Identitate pentru a trece dintr-un stat membru european în altul. Cetăţenii români vor avea dreptul de a locui pe teritoriul unui alt stat membru pe o perioadă de maxim trei luni, cu condiţia minimă de a prezenta doar Cartea de Identitate. Dacă şederea este mai mare de trei luni, românii trebuie să facă dovada că sunt studenţi, muncitori, liberi profesionişti sau sunt la cursuri de instruire profesională.

După caz, dacă şederea este mai mare de trei luni se poate face o cerere de înregistrare, însoţită de o declaraţie motivată a cetăţeanului, depusă spre aprobare autorităţilor locale din teritoriul unde staţionează.

Anunțuri
Anunțuri

Cei care au rude în statele Uniunii Europene dar nu deţin cetăţenie UE, au nevoie în continuare de paşaport şi viză pentru a putea sta maxim trei luni într-un stat UE. Pentru aceştia este nevoie şi de permis de rezidenţă în cazul şederii pe teritoriul statului mai mult de trei luni. Solicitarea permisului de rezidenţă se soluţionează în maxim 6 luni de la depunerea actelor necesare iar valabilitatea acestuia este de maxim 12 luni.

Pentru cazurile mai speciale precum, cazurile de sarcină sau boală, permisul de rezidenţă se poate prelungi peste 12 luni. De reţinut este faptul că românii pot obţine permisul de rezidenţă permanentă pe teritoriul uni stat membru UE după 5 ani de locuire neîntreruptă pe teritoriul acelui stat. Toate statele membre UE au dreptul de restricţiona dreptul la liberă circulaţie, oricărei persoane care încalcă legile statului respectiv pe motive politice, conduită personală, sănătate sau securitate publică. 


Dreptul de libera circulatie a cetatenilor este un principiu fundamental specificat la articolul 45 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene. Dupa aprobarea acestuia a aparut legislatia secundara a Uniunii Europene potrivit careia cetatenii au urmatoarele drepturi:



- pot sa isi caute un loc de munca intr-o altă tara membra a UE

- ss-si caute de munca si sa lucreze in tara aleasa, fara a avea nevoie de un permis de munca

- sa poata locui in tara aleasa in acest scop

- sa ramana in tara aleasa dupa expirarea perioadei de angajare

- sa aibe parte de acelasi tratament ca si locuitorii tarii respective in ceea ce priveste accesul pe piata muncii, dar si conditiile de munca si toate celelalte avantaje si obligatii sociale si fiscale.



Potrivit legislatiei in vigoare, cetatenii Uniunii Europene isi pot transfera anumite drepturi legate de asigurari de sanatate si de securitate sociala in tara pentru care acestia au optat sa se angajeze.