Până acum Uniunea Europeană a avut multe realizări dar mai are încă mult de facut ca Uniunea si ţările din Uniune să ajungă la un nivel cât mai mare de dezvoltare economică, ca ţările din Uniune să fie puternice atât la nivel de coaliţie cât şi la nivel individual, fiecare ţară în parte.

Uniunea Europeană a acţionat în general ca o coaliţie, ajutând cu legi şi împrumuturi ţarile membre, dar si pe cele care nu fac încă parte din Uniune.

În următori ani, Uniunea Europeană, pe lânga faptul că ar trebui să urmeze acelaşi concepte de până acum, cu legi care să ajute la o dezvoltare a ţarilor membre, la asigurarea păci în spaţiul său şi în afară, la ajutarea tinerilor, nu numai din punct de vedere economic, Uniunea ar trebuie să ajute şi la dezvoltarea ţarilor noi venite, sau ţarile care mai au un drum lung ca să ajungă la nivelul ţărilor bine dezvoltate, referindu-mă aici la ţările din Europa de Est cum ar fi, printre altele România şi Bulgaria.

Anunțuri
Anunțuri

Chiar dacă sunt din România, nu sunt subiectivă cu privire la acest aspect, din contră, pentru că, prima regulă ca o coaliţie să fie puternica din toate punctele de vedere este ca şi fiecare ţară din aceasta coaliţie să fie puternică. Avem ţări bine dezvoltate în Europa de Vest şi Nord dar şi ţări care sunt la început de drum pe calea dezvoltări în zona Europei de Est.

Uniunea Europeana ar trebui, în următori ani îşi axeze atenţia asupra acestor ţări, să se asigure că legile sale se aplică şi mai ales să fie tot timpul conştientă de progresele acestor ţări, pentru ca aceste ţări sa nu devieze de pe drumul spre progres, dezvoltare şi democraţie.

Una dintre principalele leme ale Uniuni este: "Egalitate pentru toţi, toţi suntem egali" tocmai de aceea, Uniunea Europeană ar trebuie să fie mai atentă cu discriminările facute de unele ţari dezvoltate asupra României şi Bulgariei, în principal, pentru că, în final nu trebuie să existe discriminare între ţările membre ale Uniuni, sau este doar vorbă, nu şi fapt?

Ca o concluzie, în primul rând Uniunea Europeană ar trebui să ajute mai mult ţarile mai puţin dezoltate din Uniune, pentru ca în final acestea sunt punctul slab şi în al doilea rând să elimine definitiv cuvântul discriminare, deoarece se spune că nu există cuvantul acesta în Uniune, pot să asigur că discriminare se vede în fiecare zi, la scară mică sau mare, de ce dacă ar trebui să fim egali?