#Uniunea Europeana face modificări în toate domeniile de activitate pentru a încerca implementarea unor măsuri economice și sociale comune pentru toate statele membre ale blocului comunitar. O nouă#Pensie UE“ va fi introdusă pentru a-i ajuta pe oamenii care muncesc în mai multe țări de de continent, propunere venită din partea Comisiei Europene. Produsul, marcă înregistrată a Uniunii Europene, va permite muncitorilor care se mută cu serviciul dintr-o țară în alta să aibă posibilitatea de a contribui la un sistem de pensii comunitar, indiferent de țara de origine. Pentru a face ca pensiile UE să fie mai atractive pentru deponenți, oficialii de la Bruxelles recomandă guvernelor naționale să ofere produsului pan-european tratamentul fiscal cel mai favorabil pe care acestea sunt în măsură să-l furnizeze.

Anunțuri
Anunțuri

Se sperase că tratamentul fiscal al pensiilor va putea fi armonizat, ca parte a propunerii, dar asupra acestui aspect nu s-a ajuns la o înțelegere comună, în timpul consultării cu statele membre, informează cotidianul The Guardian.

Companiile care vor administra noile fonduri de pensii europene vor trebui, de asemenea, să ajungă la un nivel ridicat de transparență asupra costurilor, a investirii economiile celor care vor aplica pentru ”pensia UE”. #Comisia Europeana declară că speră ca acest nou produs financiar va reuși să îi încurajeze în special pe cetățenii europeni care exploatează libera circulație a persoanelor și a forței de muncă în UE. În prezent, doar 27% dintre europenii cu vârste cuprinse între 25 și 59 de ani s-au înscris într-un fond de pensie privată.

Anunțuri

Deoarece fiecare stat membru are sisteme fiscale diferite în ceea ce privește pensiile, furnizorii vor trebui să păstreze contribuțiile împărțite, în funcție de locul în care clienții lor au locuit și au muncit, atunci când au făcut plățile respective. Administrarea acestei pensii va fi lăsată în grija furnizorilor privați care au în portofoliu produsul pan-european de pensii personale (PEPP). Comisia Europeană sugerează că orice pensie europeană va trebui să ofere contribuitorilor diferite opțiuni de investiții pentru banii lor, care să se potrivească atât celor cu gusturi mai conservatoare, cât și acelora care doresc să își asume riscuri mai mari în speranța unor randamente mai bune. Contribuitorii vor avea dreptul de a schimba furnizorii, atât pe plan intern și la nivel transfrontalier, la un cost limitat, la fiecare cinci ani.

Multe dintre caracteristicile pensiei UE sunt deja oferite celor interesați, iar Valdis Dombrovskis, vicepreședinte al Comisiei responsabil de servicii financiare, a declarat că noul produs va fi unul de calitate, oferind oamenilor încrederea că economiile lor vor fi în deplină siguranță.

Anunțuri

Este posibil astfel ca cetățenii din UE să facă parte din sistemele de pensii de stat din mai multe țări, în funcție de locul în care locuiesc și muncesc. Plata finală este apoi determinată de cât de mult timp au muncit contribuabili într-o țară și de valoarea contribuțiile lor. Singura dilema este cea privind Marea Britanie și dacă noua pensie va fi valabilă în Regatul Unit, după Brexit.