Este vorba despre un sistem care utilizează tehnologia NFC (Near Field Communication), adaptat la transferul de energie între bateriile a două dispozitive #Smartphone, fără a fi necesară conectarea reciprocă prin cablu, relateaza WebNews.

Unul din dezavantajele cu care se confruntă utilizatorii de smartphone este acela al consumului rapid al bateriei, deci al necesităţii de a reîncărca frecvent dispozitivul – un aspect ce se poate demonstra de multe ori extrem de frustrant.

Specialiştii laboratoarelor Sony au reuşit însă să pună la punct o alternativă de tip peer-to-peer, pentru a încărca un smartphone de la bateria unui dispozitiv similar, aflat în imediata sa vecinătate, respectiv în limita a 20 de cm.

Anunțuri
Anunțuri

Pe cine nu-l laşi să moară, nu te lasă să trăieşti

Un mare semn de întrebare pluteşte însă asupra aspectelor legate de furnizarea de energie necesară încărcării în sine, dar se pare că Sony are o soluţie pentru toate, precizează sursa.

În orice caz, eventualul smartphone „donator” va căpăta o autonomie inferioară, având în vedere că va transfera o parte din energia bateriei sale dispozitivului „parazit”.

Sistemul funcţionează în teorie, asemenea celui cu ajutorul căruia se efectuează căutarea de puncte WiFi, la nivelul display-ului afişându-se o listă de surse de alimentare disponibile, aparţinând unor dispozitive smartphone din imediata vecinatate a celui aflat „în agonie”.

Ideal ar fi ca în topul clasamentului să fie afişate dispozitivele care sunt deja conectate prin cablu la o sursă de curent de la reţeaua tradiţională, astfel încât să se acceseze în mod prioritar donatorii cu risc minor de a intra la rândul lor în colaps energetic.

Anunțuri

Fiind încă vorba despre un simplu brevet, nu există certitudini legate de o posibilă lansare pe piaţă în viitorul apropiat a sistemului, dar în ritmul ameţitor al evoluţiei tehnologice actuale, nimic nu este exclus din program.

Certă este deocamdată doar nevoia de a identifica soluţii pentru încărcarea urgentă a bateriei în situaţii în care utilizarea propriului smartphone ar putea deveni o chestiune de viaţă şi de moarte sau chiar în ambientele business, unde coerenţa informaţiilor transmise joacă un rol considerabil la nivel global. #energie electrica