Este adevărat, avem un nou șef la #ANAF . Pe repede înainte că avem destule de făcut, iar țintele stabilite nu așteaptă altceva, trebuie realizate, eventual cu depășiri.

Că tot veni vorba, poate nu știați că fosta conducere ANAF a adus la bugetul de stat 2,6 miliarde de lei mai mult decât în 2015. Da, dar nu au fost realizate estimările, cu precădere cele din noiembrie 2016, dar mai ales cele luate în calcul la rectificările bugetare.

Să știe toată lumea, ANAF ar cam trebui să colecteze efectiv, la bugetul de stat, peste 45 miliarde de lei pe an.

Aceasta este ținta și oricum se va numi șeful fiscului ori de unde va proveni, trebuie să realizeze această țintă.

Anunțuri
Anunțuri

Baza o constituie TVA-ul, impozitul pe profit, accizele și alte taxe și impozite.

După cum se poate observa, realizarea țintei nu ține neapărat de cine este șeful ANAF, ci mai degrabă de politica de stimulare a investițiilor și de susținere a dezvoltării economice.

Asta ca să nu mai amintim de necesitatea aducerii la suprafață a unei mult mai mari părți din economia subterană.

Da, realizarea încasărilor la bugetul de stat prognozate, ține foarte mult de strategia de ansamblu referitoare la dezvoltarea economică a țării.

Și pentru cei ce își pun întrebări despre ”ofensivitatea” luptei antifraudă vă pot spune că estimativ în ultimii anii Fiscul a încasat anual, din amenzi, circa 5 miliarde de euro.

Mult, puțin, suportă comentarii raportate la criteriul de referință luat în calcul.

Cert este că s-a exercitat o presiune destul de ridicată aupra mediului de afacerii de la înființarea Departamentului Antifraudă și au crescut mult veniturile la bugetul de stat, nu numai pe seama creșterii amenzilor.

Anunțuri

Dar să revenim, noul șef al ANAF este Bogdan Nicolae Stan cu ștate vechi pe la fisc.

Știe, cunoaște cum merg treburile și sigur are aceiași țintă de a încasa efectiv minim suma stabilită, care să asigure susținerea celorlalte proiecte și angajamente guvernamentale.

Dar nu este de ajuns.

Trebuie sprijinit prin politici fiscale adecvate și nu populiste. Trebuie ajutat de toți cei angajați în mecanismul de încasare de bani la bugetul de stat și de toți actorii pieței.

Bani suficienți la bugetul de stat rezolvă toate problemele și asigură și realizarea unor deziderate ori angajamente politice din campaniile electorale sau pentru viitor.

Nu putem decât să îi urăm succes noului șef al ANAF și îi dorim să fie sprijinit din toate punctele de vedere, pentru realizare țintelor propuse, că este în interseul nostru al tuturor.

BAFTĂ! #Guvern