Absenţa iobăgiei şi reforma agrară au stimulat includerea agriculturii Basarabiei în sistemul relaţiilor de piaţă. Deja la 1868, 14% din moşieri foloseau munca salariată a ţăranilor. În anul 1906, ţăranilor li s-a permis ieşirea cu proprietatea lor din obştea sătească (în care erau cuprinşi, în general, ruşii şi ucrainenii) fapt ce va stimula pătrunderea relaţiilor capitaliste în agricultură. În urma stratificării sociale, multe gospodării ţărăneşti s-au transformat în ferme agricole. Volumul producţiei cerealiere de la începutul secolului al XX-lea era de aproape cinci ori mai mare decât cel din anii ’70 şi constituia 940 mii tone, iar în anii favorabili chiar 1,5 milioane tone.

Anunțuri
Anunțuri

În anul 1898, din întreaga suprafaţă a Basarabiei (4,1 milioane de desetine), partea cultivată era de 1,92 milioane desetine, din care culturile cerealiere ocupau 1,8 milioane, viile 70.000, legumele 30.000, livezile 20.000 de desetine.

Un impact negativ asupra economiei agrare a Basarabiei l-au avut prevederile acordului comercial din anul 1904, încheiat între #Rusia şi Germania. Potrivit acestuia, au fost stabilite taxe vamale foarte mari pentru grâul, secara, făina, uleiul vegetal, exportate din Rusia în Germania, şi taxe scăzute pentru tărâţe, macuh, orz. Adaptându-se cerinţelor pieţei internaţionale, moşierii şi ţăranii au început să reducă suprafeţele însămânţate cu cereale alimentare rentabile (grâu, secară) şi să le mărească pe cele cu orz. Între anii 1905-1914, în Basarabia, suprafaţa cultivată cu grâu de toamnă s-a redus cu 13%, cea ocupată de secara de toamnă cu 24%, în schimb cea cu orz a crescut cu 65%, constituind, în 1913, 730 mii desetine, faţă de 438 mii, în anul 1905.

Anunțuri

Chiar şi în aceste condiţii vitrege, hărnicia locuitorilor şi bogăţia pământului asigurau Basarabiei o producţie care depăşea nevoile proprii de consum: 138% grâu, 160% secară, 278% orz şi 100% ovăz. Astfel, ocupând doar 0,21% din întreg teritoriului Imperiului Ţarist, #Basarabia producea 3% din producţia cerealieră a Rusiei.

Către începutul secolului al XX-lea, economia rurală a devenit una destul de diversificată. O dezvoltare importantă a cunoscut pomicultura, atât din cauza pieţei imense pe care o reprezenta Rusia, cât şi a interzicerii fabricării particulare de rachiu. Dacă la 1819, livezile ocupau 5.500 de desetine, iar în 1851 suprafeţele alocate economiei pomicole erau de 8.650 desetine, la începutul secolului al XX-lea existau circa 26 mii desetine cu livezi, având peste 30 milioane de pomi: meri, peri, pruni, vişini, cireşi, gutui, nuci, caişi etc. Prin cantitatea fructelor uscate, Basarabia se situa printre cele mai productive regiuni ale Rusiei. Fructele proaspete şi cele uscate erau exportate la Odesa, Moscova, Petersburg, Kiev, Varşovia, ţinuturile baltice

Viticultura era una din ramurile cele mai importante ale economiei rurale basarabene, realizând peste jumătate din întreaga producţie a Imperiului Ţarist.

Anunțuri

În anul 1870, suprafaţa viilor era de 28 mii de desetine, în 1883 de 55 mii, iar în 1900 de 80 mii de desetine, din care 70 de mii aparţineau ţăranilor. Principalul masiv al viilor era situat în două judeţe centrale, Chişinău şi Orhei, celelalte regiuni viticole aflându-se în partea de sud, în vecinătatea Nistrului şi într-o bună parte din judeţul Akkerman. Dacă în 1870 provincia fabrica 3,5 milioane vedre de vin, în anii 1900-1904 producţia vinicolă a constituit în medie 7 milioane vedre pe an. În Rusia, Basarabia se situa pe primul loc în ceea ce priveşte suprafaţa viilor, culesul strugurilor şi producţia de vinuri (practic jumătate din întreaga producţie rusească). Viticultura şi vinificaţia au devenit ramuri de căpetenie ale economiei ţinutului, ajungând, prin rentabilitate, a doua ramură a agriculturii, spre sfârşitul secolului al XIX-lea. De la începutul secolului al XX-lea, din cauza filoxerei şi a concurenţei viticultorilor din Caucaz şi Crimeea, suprafaţa viilor a început să se reducă. #agricultura