Industria lemnului a jucat un rol important atât în economia ţinutului, cât şi în viaţa şi activitatea cotidiană a basarabenilor. Tâmplăria, confecţionarea mobilei, producţia de cherestea şi traverse au angajat un număr relativ mare de lucrători. Un loc aparte, datorită producţiei de vinuri, l-a deţinut dogăria. Însă marea majoritate a meşterilor rurali ori urbani lucra individual, fără a utiliza munca salariată.

În anul 1890 funcţionau doar cinci întreprinderi de prelucrare a lemnului cu circa 40 de lucrători, iar în 1912 numărul lor s-a ridicat la 28, cu circa 850 angajaţi. De-a lungul secolului al XIX-lea, gospodărirea iraţională, deseori chiar tăierile masive necontrolate, au condus la sărăcirea resurselor forestiere ale ţinutului.

Anunțuri
Anunțuri

Din această cauză, la începutul secolului XX, materia primă locală era insuficientă pentru întreprinderile de prelucrare a lemnului din #Basarabia. Multe fabrici foloseau lemnul importat pe arterele fluviale: în 1898, pe Prut şi Nistru, din Austro-Ungaria au fost aduse 11 milioane de puduri de copaci, iar din România încă 2,5 milioane. Importurile erau stimulate de tarifele înalte la transportarea lemnului pe calea ferată, practicate în #Rusia, în timp ce pentru lemnul străin nu se plăteau taxe vamale. Dependenţa întreprinderilor de livrările externe a condiţionat încetarea activităţilor productive în timpul războiului, dar a determinat şi o integrare mai facilă a acestei industrii în economia României interbelice.

Industria uşoară. Torsul lânii şi ţesutul covoarelor erau ocupaţii foarte vechi ale românilor basarabeni.

Anunțuri

Meşteşugurile casnice se dezvoltaseră mai ales în mediul rural, unde sătencele asigurau propriile familii. Totuşi, sub presiunea concurenţei produselor de fabrică ieftine, la începutul secolului XX, această ramură a meşteşugurilor casnice a intrat în declin.

Croitoria reprezenta meseria cea mai larg răspândită. Potrivit datelor recensământului din 1897, croitorii constituiau 37% din toţi meşteşugarii orăşeni şi 44% din cei de la sate. În total, în acest domeniu activau 13.310 persoane, majoritatea covârşitoare lucrând la comandă. Confecţionarea de încălţăminte cuprindea 9% din meşteşugarii urbani şi 10% din cei rurali. În calitate de client al croitorilor şi cizmarilor apărea fie consumatorul direct, fie prăvălia de haine şi încălţăminte.

În primul deceniu al secolului al XX-lea, în Basarabia, au fost întemeiate vopsitorii de bumbac, fabrici de vată, spălătorii de lână, fabrici de textile, dârste etc. Întreprinderile erau dependente de livrările de materie primă din alte zone ale Imperiului Ţarist.

Anunțuri

Industria bazată pe prelucrarea produselor rezultate din creşterea animalelor era slab dezvoltată în provincie. În secolul al XIX-lea, treptat, s-au afirmat ramuri ca pielăria, cojocăria, topirea grăsimilor, fabricarea săpunului şi lumânărilor. La începutul secolului XX existau câteva mici fabrici de piele şi lumânări; celelalte întreprinderi erau reprezentate de nişte ateliere sau manufacturi mai mari ori mai mici. O întreprindere cu un volum de producţie mai însemnat era fabrica eparhială de lumânări din Chişinău, întemeiată în 1871, care avea 25 de muncitori şi un motor de mică capacitate (şapte CP).