Luni, Senatul a adoptat tacit două propuneri legislative care vin în sprijinul, pensionarilor, acestea prevăzând creşteri ale cuantumului pensiilor începând de anul viitor, prin majorarea punctului de #Pensie, de la 871,7 lei în prezent, la peste 1.000 de lei.

Astfel, prima dintre cele două propuneri legislative prevedea ca valoarea punctului de pensie să crească la 1.072 de lei, începând cu 1 ianuarie 2017 şi să aibă o a doua creştere de la 1 iulie 2017 când ar putea ajunge la 1.206 lei.

Cea de a doua iniţiativă trecută tacit prin Senat prevede majorarea pensiilor foştilor CAP-işti de la 350 de lei cât primesc în prezent, la 500 de lei, acest lucru urmând să se întâmple în urma acordării unei indemnizaţii sociale.

Anunțuri
Anunțuri

Cele două proiecte au fost avizate favorabil de comisiile de specialitate, astfel că, dat fiind că termenul de adoptare, 2 noiembrie 2016, a fost depăşit, acestea vor merge în Camera Deputaţilor, această cameră a Parlamentului fiind cea care le va supune dezbaterii în calitate de for decizional. #Camera Deputaţilor #Senat