Economia României va crește cu 5% în 2017, consideră economiștii Fondului Monetar Internațional (FMI), potrivit estimărilor din prognoza de toamnă a instituției intrnaționale. Prognoza FMI este în acord cu așteptările majorității analiștilor, care și-au revizuit crescător așteptările cu privire la Produsul Intern Brut (#PIB) al țării noastre.

România va fi urmată în acest clasament al avansului PIB de Irlanda, cu o creștere economică estimată de FMI de 4,9 procente, mai puțin de un sfert din cea din previziunea pentru acest an, de 26,3%. Urmează, în ordine, Malta, cu o creștere economică estimată pentru 2017 de 4,1%, Suedia, cu 3,6%, Luxemburg, cu un avans al PIB de 3,5 procente și Slovacia, cu 3,4 la sută.

Anunțuri
Anunțuri

Pentru 2018, economiștii FMI estimează că rata de creștere a PIB se va tempera până la 3,8%. În primul semestru al acestui an, creșterea economică estimată de Institutul Național de Statistică (INS) a fost de 5,2%, împinsă în sus de avansul PIB de 6 procente din al doilea trimestru.

O altă veste bună este o scădere cu 0,4% a ratei șomajului, de la 6,8, anul acesta, la 6,4 procente, în 2017, urmând ca în 2018 acest indicator să ajungă la 6,2%. În decembrie 2015, rata șomajului BIM calculată de INS a fost de 6,7 procente.

Prețurile vor continua să scadă ușor, mai estimează analiștii FMI, de la minus 0,6% anul acesta până la minus 1,5 procente. În 2018, însă, prognoza de toamnă a FMI indică o inflație de 1,7 la sută. În aprilie anul acesta, România a înregistrat cea mai mare rată de deflație dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene, de 2,6%. 

Vestea proastă este însă că toate acestea se vor petrece printr-o creștere de aproape un procent a datoriei publice, de la 0,9% în 2016 la 2% anul viitor.

Anunțuri

Iar tendința, determinată de câteva scăderi de taxe, dar mai ales de creșterea cheltuielilor cu salariile în sectorul bugetar, va continua și în 2018, când deficitul de cont curent al României va ajunge la 2,8 procente. 

Potrivit calculelor pe baza datelor INS, salariul unui bugetar depășește cu mai mult de 280 de lei salariul mediu pe economie, în timp ce angajații din sectorul privat încasează cu aproape 120 de lei lunar sub salariul mediu. #Crestere Economica #somaj